Liderii sindicali îi cer prefectului sa dea în judecată primăria Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sindicaliştii braşoveni i-au cerut astăzi prefectului să atace în contencios hotărârea Consiliului Local de a-i pune pe pensionari să plătească biletele RAT la jumătate de preţ. Până acum, vârstnicii braşoveni aveau gratuitate pe mijloacele de transport în comun.

Nu rata:

Peste 1500 de oameni îşi strigă durerea în faţa Prefecturii Braşov

La mitingul de astăzi, dn faţa Prefecturii Braşov, au luat parte peste 1500 de braşoveni. Liderii sindicali i-au expus prefectului cererile lor.

„Vă rog să atacaţi în contencios hotărârea Consiliului Local prin care s-a anulat gratuitatea pe transport în comun pentru pensionari. În opinia noastră această hotărâre este ilegală", spune liderul Blocului Naţional Sindical, Gheorghe  Apostu.

Şi reprezentantul Medisan, Paul Negoescu, a fost foarte vehement în ceea ce priveşte această hotărâre.

„Dumneavoastră nu aveţi părinţi? Nu aveţi bătrâni? Nu vă e ruşine? Cum se poate ca alte judeţe şi localităţi să menţină gratuitatea, aşa cum face şi Ploieşti-ul, iar la noi să nu se poată asta? Braşovul e în altă ţară?", l-a întrebat acesta pe reprezentantul Guvernului în teritoriu, prefectul Ion Gonţea.

image

Reacţia prefectului a fost de-a dreptul surprinzătoare. Gonţea i-a cerut reprezentantului sindical să îşi păstreze demintatea. Replica lui Paul Negoescu a venit tot sub forma unei întrebări: „Ce demnitate poţi să îţi păstrezi într-o ţară în care nu mai există oameni demni?

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite