Braşov

articolul anterior articolul urmator

Managerul Spitalului Judeţean Braşov lucrează part time şi la o clinică privată. Conform legii, funcţia sa e incompatibilă cu practicarea medicinei în altă unitate medicală

5
17 Jun 2021 08:38:08
Autor: News.ro
Călin Pavel Cobelschifoto: news.ro
Călin Pavel Cobelschifoto: news.ro

Managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, medicul chirurg Călin Pavel Cobelschi, conduce cea mai mare unitate medicală publică din judeţ, iar în timpul liber acordă consultaţii şi la o clinică privată situată pe aceeaşi stradă cu spitalul, la doi paşi de acesta.

Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii prevede însă că funcţia de manager de spital este incompatibilă cu exercitarea oricăror altor funcţii salarizate, nesalarizate sau/şi indemnizate, cu excepţia funcţiilor sau activităţilor în domeniul medical în aceeaşi unitate sanitară, a activităţilor didactice, de cercetare ştiinţifică şi de creaţie literar-artistică. Medicul Călin Pavel Cobelschi susţine că nu este în incompatibilitate întrucât lucrează clinica privată „ca simplu angajat”, part time, în timpul său liber.

Medicul Călin Cobelschi a semnat contractul de management cu Unitatea administrativ Teritorială Judeţul Braşov la 5 iunie 2019, după ce a câştigat concursul susţinut în luna aprilie a aceluiaşi an şi la care au participat doi candidaţi.
 
La semnarea contractului de management pentru o perioadă de patru ani, Cobelschi conducea deja spitalul, ca interimar, din octombrie 2018, după ce mai ocupase funcţia de conducere a unităţii sanitare o perioadă scurtă de timp, câteva luni, în perioada 2009-2010. 
 
În paralel cu activitatea de manager al celui mai mare spital public din judeţul Braşov, chirurgul Călin Cobelschi îşi desfăşoară activitatea şi în sistem privat, la clinica Hiperdia situată în Calea Bucureşti din municipiul Braşov.
 
Costul unei consultaţii la medicul Cobelschi este, la privat, de 350 de lei. În ciuda preţului care poate fi considerat mare, medicul chirurg nu duce lipsă de pacienţi. Pentru Călin Cobelschi, lista de aşteptare la clinica privată este plină pentru următoarele trei săptămâni. 
 
Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii prevede, la articolul 178, alineatul (1) că „Funcţia de manager persoană fizică este incompatibilă cu:  a) exercitarea oricăror altor funcţii salarizate, nesalarizate sau/şi indemnizate, cu excepţia funcţiilor sau activităţilor în domeniul medical în aceeaşi unitate sanitară, a activităţilor didactice, de cercetare ştiinţifică şi de creaţie literar-artistică”. 
 
Contactat telefonic, managerul Spitalului Judeţean Braşov a evitat, iniţial, să răspundă oricăror întrebări, precizând că este în afara programului şi că la întrebările presei poate răspunde „reprezentantul” spitalului. Ulterior, Călin-Pavel Cobelschi a declarat că „garantează” că nu se află în incompatibilitate. 
 
„Eu acolo (la clinica privată – n.r.) sunt angajat, lucrez în timpul liber. Eu am dreptul să lucrez angajat cu contract parţial de muncă în altă parte. Eu sunt angajat”, a declarat Călin Cobelschi pentru News.ro. 
Acesta mai spune că s-a consultat inclusiv cu profesionişti din domeniul dreptului cu privire la această situaţie. 
 
„Avocaţii mi-au spus că eu pot funcţiona ca angajat, în timpul meu liber. Nu este firma mea, sunt un simplu angajat”, mai spune managerul.
 
Medicul Călin Cobelschi declară că merge la clinica privată o dată pe săptămână.
 
În ceea ce priveşte situaţia clinicii private la care oferă consultaţii, internetul arată că aceasta funcţionează în municipiul Braşov, Calea Bucureşti nr. 27, în timp ce Spitalul Judeţean pe care doctorul Cobelschi îl conduce funcţionează pe Calea Bucureşti nr. 25.
 
Managerul spitalului public susţine că spaţiul în care funcţionează clinica privată la care lucrează nu are un contract cu Spitalul Judeţean Braşov, pentru că spaţiul respectiv nu este al Spitalului Judeţean. Site-ul oficial al companiei care operează clinicile arată că la Braşov  Hiperdia îşi are sediul în  „Calea Bucuresti Nr. 25-27 (în incinta Spitalului Judeţean)”
 
Citeşte şi:
 
Casa care sfidează fizica, realizată de doi elevi români. Are un singur punct de contact cu solul şi este „eco”
 
Suma uriaşă plătită de o octogenară păcălită prin metoda Accidentul. Escrocii şi-au luat un Audi din banii ei

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

5 Comentarii

Popa Pius
17.06.2021, 08:48:01

Managerul ca managerul, dar ce te faci cu medicii, că-și racolează pacienții contracost la privat și îi operează la stat. La fel cu instrumentarul, să vedeți aparatură de ultimă generație cumpărată de stat, ținută la beci și apoi revîndută la preț de fier vechi clinicilor particulare, ori date în chirie acestora. Recte radiologia Policlinica judeteană Constanța.

+4 (4 voturi)
mitrut
17.06.2021, 10:44:45

Peste tot e la fel. Medicii trec pe la spital cam intre 9,00 si 2,00, timp in care mai fug si pe la facultate, si apoi trec in particular. Pacientii de la spital, cu analize, ecografii, CT sau RMN facute pa banii statului (pentru care dau spaga cuvenita!) sunt apoi chemati la clinica particulara unde platesc pentru nimic!!!

+5 (5 voturi)
Ludwig
17.06.2021, 10:46:35

Sunt o gramada nedescoperiti in functii de incompatibilitate de ex sotul manager de spital si sotia sefa de sectie in acelasi spital... Legat de ce spui tu sa ne aducem aminte la spitalul de arsi Steua din capitala cum au fost operate vedete , tunate, sani, buci, buze ingrosate ca sa fie catifelate si moi cand canta la "fluier" pentru partener. Ei bine, astea erau trecute in fisa de internare ca arse de la explozi cu butelia acasa si operate contra spaga la stat...Au patit ceva acei medici?

+5 (5 voturi)
Chauda Sef
17.06.2021, 08:50:00

Ăștia la ora 11, maxim 12, sunt la cabinetul propriu. Dar sunt unii care au chiar și trei locuri de muncă: spital de stat, spital particular, ăstea în cele 8 ore de „lucru” după care merg la cabinetul propriu! Așa făcea, spre exemplu, marea „infecționistă”, Mengele cu fustă, moldovan andreea!

-2 (6 voturi)
florin bala
17.06.2021, 09:57:38

jonglerii de lacomie maxima ... astia nu mai sunt medici, sunt incasatori ...

+1 (1 vot)
Modifică Setările