Maratonul de vaccinare de la Spitalul Militar din Braşov a contribuit decisiv la realizarea unui record

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Coadă pentru intrarea în Spitalul Militar Braşov la Maratonul de vaccinare FOTO Ioan Buciumar
Coadă pentru intrarea în Spitalul Militar Braşov la Maratonul de vaccinare FOTO Ioan Buciumar

Peste 1.100 de persoane s-au prezentat pentru vaccinare în mai puţin de 30 de ore la maratonul organizat de Spitalul Militar Braşov. Dintre acestea, 240 au venit pe timpul nopţii. Astfel, Braşovul a înregistrat un nou record al numărului de vaccinări în 24 de ore.

Maratonul de vaccinare de la Spitalul Militar s-a dovedit o acţiune de succes, după ce, până marţi, 26 octombrie, la prânz, se prezentaseră pentru imunizare peste 1.100 de persoane. 

Medicii militari spun că, într-o zi obişnuită, la Spitalul Militar veneau aproximativ 400 de persoane pentru imunizare, cifră care a fost mai mult decât dublă la maraton. 

„Putem să spunem că maratonul decurge foarte bine. De luni dimineaţa şi până marţi, la prânz, am avut în jur de 1.100 de persoane care s-au prezentat pentru vaccinare. Noi ne bucurăm în primul rând că au venit foarte mulţi la prima doză, au conştientizat că vaccinarea este una din soluţiile pentru a scăpa de această pandemie. Am avut activitate intensă şi pe timpul nopţii, au fost chiar 240 de persoane în noaptea care a trecut”, a precizat maior Adrian Gârbea, coordonatorul maratonului de vaccinare.

Marţi, la schimbul de ture, la poarta spitalului aşteptau zeci de persoane. Maratonul organizat de Spitalul Militar cu ocazia Zilei Armatei a contribuit foarte mult la creşterea numărul de persoane vaccinate în debutul acestei săptămâni. 

„Vaccinarea împotriva Covid-19 îşi continuă trendul ascendent în judeţul Braşov. Astfel, luni, 25 octombrie, s-a înregistrat recordul numărului de doze administrate într-o zi, respectiv 4.630. Aceasta şi în contextul maratonului de vaccinare de la Spitalul Militar de Urgenţă Regina Maria”, a subliniat Alexandru Ganea, purtătorul de cuvânt al Instituţiei Prefectului Braşov.

Cifrele alarmante din valul patru i-au determinat pe braşoveni să se vaccineze masiv, după ce, pe durata verii, interesul pentru imunizare era foarte scăzut. 

Vă mai recomandăm:

 

Angajaţii din Primăria Braşov, evacuaţi de urgenţă. Ce au pus la cale primarul Allen Coliban şi ISU Braşov

 

Cursuri cu prezenţă fizică la Universitatea Transilvania din Braşov. Ce veste excelentă a primit instituţia de învăţământ superior

Braşov



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite