Maratonul este un eveniment unic în Romania şi în Europa, fiind o probă a curajului, desfăşurata în condiţii de iarnă, în zona istorică şi turistică a Râşnovului, într-un cadru natural în care pot fi admirate, din alergare, masivele muntoase Piatra Craiului, Postăvarul, Măgura Codlei, Parcul Natural Bucegi, Complexul Naţional de Sărituri cu Schiurile, Cetatea Medievală Râşnov, simbolul oraşului Râşnov, prin care vor traversa toţi concurentii, şi Cabana Himalaya, punctul final de sosire din fiecare probă.
„Ţi se va tăia respiraţia când vei simţi aerul rece ce vine dinspre munte, dar să nu te sperii, va fi un semn ca te apropii din ce in ce mai mult de Masivul Bucegi – Varfurile Bucşoiu şi Omu, marea provocare a maratoniştilor”, spun organizatorii.
Evenimentul este organizat de Clubul Sportiv Eco Alpin, în parteneriat cu Primăria oraşului Râşnov, sustinut de Consiliul Judetean Brasov si Prefectura Brasov, Direcţia de Sport şi Tineret Braşov si Isostar România.
Sub sloganul „Puternic şi Rezistent, participanţii sunt invitaţi la una dintre cele patru probe:
- Proba de maraton – 42,195 km
- Proba de 30 de km
- Proba de semimaraton – 21 km
- Proba de maraton stafeta
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
0 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate