Braşov

articolul anterior articolul urmator

Marius Vintilă participă la SkyRun în Echipa HOSPICE

0
21 Jan 2016 14:15:47
Autor: Sebastian Dan
Braşoveanul Marius Vintilă aleargă pentru bolnavii incurabil: credit foto: Ştefan Dan
Braşoveanul Marius Vintilă aleargă pentru bolnavii incurabil: credit foto: Ştefan Dan

Marius Vintilă va participa sâmbătă, 23 ianuarie, la SkyRun, cea mai mare competiţie de alergare pe scări din România, în Echipa HOSPICE Casa Speranţei, în semn de solidaritate cu copiii şi adulţii care se luptă cu o boală incurabilă.

„De curând, am fost întrebat într-un interviu care este cel mai preţios lucru pe care îl am. Am răspuns că… sănătatea. Aşa cum se întâmplă şi cu alte daruri pe care le avem, ajungem să ne dăm seama cât ne lipseşte abia atunci când… ne lipseşte. Prin urmare, dacă ajungem la boală şi la ce se petrece în jurul ei, cred că nu există nimic mai demn de admiraţie decât empatia faţă de suferinţa umană. Iar când aceasta se manifestă faţă de cei care nu mai au speranţă, pot spune că acei oameni sunt deasupra noastră, a celor obişnuiţi. Mă bucur că mi s-a oferit prilejul să spun şi altora despre unii dintre acei supra-oameni, anume despre cei care lucrează la HOSPICE Casa Speranţei. Sper ca numărul celor ce află despre HOSPICE să crească, ca ei să poată fi alături de cât mai mulţi din cei care au nevoie” a declarat Marius Vintilă.

Marius Vintilă, dar şi Gianina Corondan, se numără printre cei aproape 400 de alergători înscrişi la competiţie în Echipa HOSPICE. HOSPICE Casa Speranţei este una dintre cele patru organizaţii beneficiare ale evenimentului, care vor primi 24% din taxa de înscriere a persoanelor fizice şi 50% din taxa de înscriere a participanţilor din mediul corporate. Prin intermediul platformei Galantom, 14 alergători au reuşit să strângă până în prezent peste 7200 de lei pentru cauza HOSPICE. HOSPICE participă la SkyRun şi cu o echipă de ştafetă formată din şase persoane, care vor urca în alergare cele 680 de trepte ale clădirii Sky Tower din Bucureşti timp de 24 de ore. (http://hospice.galantom.ro/stafetahospice1

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările