Păcatul din viaţa unui sfânt. Mitropolitul Andrei Şaguna a fost acuzat că a trădat-o pe Ecaterina Varga, apărătoarea ţăranilor iobagi

Mitropolitul şi Ecaterina Varga au creat una dintre cele mai mari controverse din istorie. FOTOcasasfatului.ro

Ecaterina Varga (Varga Katalin) a fost o nobilă maghiară care a militat pentru drepturile iobagilor români din Ardeal. O stradă de sub Tâmpa, din spatele Magazinului Star din Braşov, îi poartă numele.

Ţăranii au numit-o Doamna Noastră şi aşa a rămas cunoscută. Mitropolitul Andrei Şaguna este considerat cel mai de seamă om politic ardelean. Pe Câmpia Libertăţii de la Blaj, în 1848, a fost ales preşedintele comitetului Marii Adunări. Alături de Avram Iancu, a fost sufletul mişcării de eliberare a românilor ardeleni. Mitropolitul a făcut multe fapte bune, dar, în tinereţe, pe când era doar baron, a făcut o mare greşeală.

Ecaterina Varga s-a născut în 1802 într-o familie de ţărani liberi. A fost obligată să se logodească cu un bancher austriac, dar a fugit şi s-a căsătorit cu un rotar. În anii 1840-1847, Ecaterina Varga a fost o luptătoare pentru drepturile românilor iobagi din Munţii Apuseni, faţă de autorităţile habsburgice. Prin petiţii adresate guvernului Transilvaniei de la Sibiu, precum şi prin memorii susţinute personal la Curtea de la Viena, Ecaterina Varga cerea, în numele moţilor, înlăturarea abuzurilor autorităţilor vremii, scrie casasfatului.ro.

A fost denumită „Horia în fustă“ şi urmărită de autorităţi. La 17 ianuarie 1847, înainte de declanşarea revoluţiei paşoptiste, a fost arestată la o întâlnire cu cel ce avea să devină mitropolit. Baronul Şaguna a invitat-o în sanie, la o plimbare. După câţiva metri, sania a fost înconjurată de soldaţi. Istoricii spun că între Şaguna şi autorităţi a existat o înţelegere secretă, mai ales că în 1848, Andrei Şaguna a devenit episcop. Alte note istorice arată că, dacă Şaguna nu ar fi ajutat la prinderea Doamnei moţilor, repercusiunile asupra ţăranilor români ar fi fost foarte mari, mai scrie casasfatului.ro.

Ecaterina Varga a fost închisă la Aiud şi la Alba Iulia, între anii 1847-1851. După eliberare a fost exilată în satul ei natal, Hălmeag, din Braşov. Nu a mai trăit decât un an. În curtea bisericii evanghelice din localitate a fost plasat în 1977 un monument dedicat Ecaterinei Varga, fiică a satului.