Muntele, ales de tot mai mulţi români, dar mai periculos decât marea. Ce trebuie să ştim înaintea unei ascensiuni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Munţii Piatra Craiului FOTO miscarea de rezistenta
Munţii Piatra Craiului FOTO miscarea de rezistenta

O ascensiune pe munte fără o pregătire prealabilă corespunzătoare poate fi periculoasă, iar, uneori, chiar fatală. Salvamontiştii de la Zărneşti spun că trebuie să ne informăm cum va fi vremea înainte să urcăm pe munte.

Restricţiile impuse de pandemie i-au determinat pe foarte mulţi să renunţe la vacanţele în străinătate şi să aleagă destinaţii turistice din propria ţară. 

La fel este şi în cazul românilor, astfel că numărul turiştilor autohtoni care au ales muntele în această vară a crescut foarte mult. 

Când numărul de turişti este mai mare creşte şi numărul celor care nu respectă regulile. De aici apar şi accidentele, care au fost mai numeroase în acest an decât în trecut. 

Excepţie nu face nici unul dintre cei mai frumoşi şi vizitaţi munţi din ţară, Piatra Craiului. 

Şeful Salvamont Zărneşti, Ioan Pivodă, spune că nu puţini turişti au ignorat alertele meteorologice din ultimele zile, punându-se singuri în pericol. În această situaţie, Ioan Pivodă le recomandă turiştilor care fac drumeţii ocazional pe munte să se informeze asupra gradului de dificultate a traseelor pe care vor să le abordeze şi despre condiţiile meteo, pe care să le şi respecte, pentru evitarea accidentărilor.

„Turiştii văd că se hazardează. Unii îşi iau informaţii, alţii nu, pentru a şti ce se produce în zona alpină. Le-am recomandat celor cărora se mai informează, să respecte, totuşi, avertizările meteo, pentru că sunt foarte precise, iar, dacă sunt surprinşi în zona alpină, sunt în pericol de electrocutare, în zona de creastă. Iar, în zona de abrupt, devine periculos pentru că aceste ploi anundente creează în zonele de vâlcele, văi înguste, adevărate râuri montane, care pot accidenta aceşti turişti”, a spus Ioan Pivodă. 

Potrivit experimentatului salvamontist, este indicat ca turiştii să aleagă traseele uşoare ale muntelui, cu zone împădurite, care să nu includă şi traversarea crestei, dacă sunt avertizări meteorologice de precipitaţii abundente, pentru a se putea adăposti în cazul în care vremea se schimbă brusc.

„În niciun caz nu trebuie să staţioneze în poieni. La fel, dacă este un pom crescut în mijlocul poienii, este pericol de electrocutare dacă se adăpostesc sub acesta. În fiecare zi apar solicitări, generate de condiţia fizică precară a unora dintre turiştii care abordează muntele. Chiar în aceste zile am avut un turist tânăr, de treizeci şi ceva de ani, ai cărui genunchi au cedat după ce a coborât de la Vârful Omu spre refugiul Grind, pentru că nu era antrenat, nu era pregătit pentru o asemenea provocare”, a mai explicat salvamontistul. 

Una dintre greşelile destul de frecvente ale turiştilor este să aleagă trasee pentru care ei nu sunt pregătiţi să le abordeze. Cum numărul de turişti din ultima vreme a crescut simţitor, şi numărul celor care nu sunt antrenaţi pentru o călătorie la munte este în creştere. 

„După această pandemie s-a creat o altă formă de practicare a turismului. Cei care n-au practicat turismul până acum au năpădit cu toţii la munte. Dar sunt în necunoştinţă de cauză, nu ştiu să urmărească aşa cum trebuie un traseu marcat sau să se informeze, aşa cum am mai spus, despre condiţiile meteo, la timp, pentru a nu deveni victime”, a încheiat Ioan Pivodă. 

Munţii Piatra Craiului au foarte multe cabane şi locuri vizitate de turişti. Poate cea mai celebră este cabana Plaiul Foii, însă aici se ajunge foarte uşor, chiar şi cu maşina. În schimb, excursiile pe creste sau pe versanţii muntelui pot deveni foarte periculoase, în special pentru cei care nu se pregătesc cum trebuie pentru asemenea escapade.

Vă mai recomandăm:

 

Prag psihologic depăşit la Dino Parc. Câţi vizitatori a avut parcul din Râşnov în plină pandemie

 

Rezultat de excepţie pentru România la Olimpiada Internaţională de Chimie, de la Tokyo. Elevii au cucerit trei medalii de aur şi una de argint

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite