Orga-unicat din Biserica Neagră. Este cea mai mare din Europa de Est şi a fost construită în anul 1839

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: SIMONA SUCIU
FOTO: SIMONA SUCIU

Orga Buchholz de la Biserica Neagră este mai mult decât un instrument, după cum mărturiseşte Hans Eckart Schlandt, artistul care de o jumătate de secol încântă turiştii cu sunete unice. Este cea mai mare orgă funcţională din Europa de Est şi va deveni vedetă pe timbrele poştale

Să cânţi la orga de la Biserica Neagră este o onoare. Hans Eckart Schlandt cunoaşte toate secretele celebrului instrument. De o jumătate de secol este organistul Bisericii Negre din Braşov. A moştenit talentul şi meseria din familie şi l-a iniţiat şi pe fiul său în această artă.

Orga Buchholz a fost construită în anul 1839 de Carl August Buchholz. Instrumentul nu a fost modificat absolut deloc, astfel că sunetul este unul de excepţie. Materialele folosite pentru construirea orgii sunt de cea mai bună calitate şi sunt încă originale. Clapele sunt acoperite cu fildeş, cele superioare sunt din lemn de abanos, iar numerele celor 76 de registre sunt inscripţionate pe porţelan şi acoperite cu sticlă.

Orga are nu mai puţin de 3.993 de tuburi distribuite pe 84 de rânduri, patru manuale şi un pedalier. Cel mai mare tub are nouă metri, cel mai mic tub are doi metri. Orga mecanică Buchholz, din Biserica Neagră, este cea mai mare orgă funcţională din sud-estul Europei şi este unică.

Deportarea a schimbat destinul familiei

Hans Eckart Schlandt provine dintr-o familie de artişti. Tatăl său a fost profesor de muzică, pianist şi dirijor de cor foarte cunoscut la Braşov. Mama sa a cântat şi ea în cor şi la pian. Cariera sa muzicală a început cu pianul, dar dragostea faţă de muzica de orgă a venit imediat după ce a ascultat pentru prima dată instrumentul. Mergea împreună cu familia la slujba de la Biserica Neagră.

Orga Buchholz din Biserica Neagră

Destinul familiei sale avea să se schimbe după al doilea război mondial. Tatăl său a fost deportat în Rusia şi din cauza condiţiilor din mina în care a fost pus să muncească, mâinile i-au fost afectate şi nu a mai putut cânta la pian. Aşa a început să cântă la orgă cu mare pasiune. Dragostea pentru instrument a fost preluată imediat de Hans care a decis să  studieze orga la Conservatorul de Muzică din Bucureşti. Ştia încă de atunci că nicio orgă din ţară nu este ca aceea de la Biserica Neagră şi s-a întors la Braşov.

Artă transmisă din tată-n fiu

Acum lăcaşul de cult este acasă pentru Hans Eckart Schlandt. Din 1965 este organismul Bisericii Negre şi a susţinut sute de concerte. „Orga nu este un simplu instrument, este ca o fiinţă. Trebuie să simţi toate acele vibraţii speciale, toate nuanţele ei. Să cânţi la orgă este un privilegiu, o vocaţie, nu o meserie. Pentru mine este o onoare, un vis“, a spus Hans Eckart Schlandt.

Acum şi fiul său Steffen cântă la orgă. Talentul a venit din familie, iar tatăl său l-a iniţiată în tainele orgii. Împreună au organizat festivaluri muzicale şi coordonează şi corul Bach al Bisericii Negre renumit nu doar în ţară, dar şi peste hotare.

Orga Buchholz din Biserica Neagră

„Acest instrument reprezintă, într-adevăr, posibilitatea unei viziuni asupra secolului al XIX-lea. Când cineva vine la noi şi cântă pe acest instrument, aude secolul XIX. Pe acest instrument s-au cântat foarte multe slujbe care au avut loc în Biserica Neagră, dar şi în cinstea unor oaspeţi de seamă, începând cu Împăratul Germaniei, care a venit la Biserica Neagră la începutul secolului al XX-lea, şi pentru numeroase delegaţii din multe ţări“, a spus Steffen Schlandt. 

Şi prinţul Charles a ascultat celebra orgă când a vizitat Biserica Neagră în vara lui 2014. Acum Orga Buchholz  va deveni vedetă pe timbre emise de Romfilatelia în cadrul unui proiect denumit Curiozităţi şi superlative româneşti. Un timbre cu orga Bisericii Negre va costa 5 lei.



 

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite