Părţile comune aduc facturi-şoc braşovenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de proprietari de apartamente au depus reclamaţii la primărie pentru că s-au trezit taxaţi şi cu 200 de lei, pentru consumul părţilor comune, pe o lună. Locatarii blocurilor în care debranşarea nu este totală sunt „loviţi" în această iarnă de un ordin al ANRSC-ului, privind repartizarea consumului de energie termică.

Cu centrală de apartament sau fără, părţile comune îi „ard“ la buzunare pe braşoveni. Afectaţi sunt toţi locatarii blocurilor în care mai există apartamente branşate la sistemul centralizat de încălzire, contorizate cu repartitoare.  Aceştia au primit note individuale de consum de la firmele de repartitoare pe care sunt înscrise sume de câteva sute de lei pentru consumul datorat părţilor comune, în baza ordinului 343/2010 al ANRSC.

image

Mulţi proprietari de apartamente, care au centrală termică, s-au trezit că au de plată pentru părţile comune mai mult decât la furnizorul de gaz. „Peste 400 de lei. Cu atât mă taxează pe mine o firmă de repartitoare cu care eu nu am nicio legătură, pentru două luni. Am centrală şi am plătit 200 de lei gazul, pe două luni, dar trebuie să plătesc 400 de lei pentru două ţevi care îmi trec prin casă. Ne pun pe noi să plătim pierderile", a spus Monica Hilbert, o braşoveancă de 49 de ani.

Reclamaţiile curg la primărie

Firmele de repartitoare, autorizate de ANRSC, nu fac altceva decât să calculeze consumul şi sumele de plată, aferente părţilor comune, pentru fiecare proprietar de apartament. Nemulţumiţi de cât au de plată, oamenii au făcut reclamaţie la primărie.

„Au fost depuse aproximativ 50 de reclamaţii de la braşoveni cu centrale care au ajuns să plătească mai mult decât cei care au montate repartitoare. Furnizorii de servicii, în speţă, firmele de repartitoare, sunt autorizaţi de ANRSC, iar noi nu avem cum să verificăm modalitatea lor de calcul. Suntem nevoiţi să îi îndrumăm pe reclamanţi către aceste firme, pentru a contesta calculul", a declarat Corina Bârsan, inspector la Serviciul de Relaţii cu Asociaţiile de Proprietari din cadrul Primăriei Braşov.

„Mi-a venit o factură de 330 de lei. Doar nu mi-am instalat centrală ca să plătesc dublu părţi comune. Nu plătim sub nicio formă. Am făcut deja reclamaţie la primărie, dar şi la Ista, firma care a emis factura. Este aberant şi nimeni nu ştie să spună cum s-a calculat", este de părere Mirela Tănase, proprietara unui alt apartament.

La fel de nemulţumiţi sunt şi o parte dintre cei care nu au centrale termice, dar au repartitoare montate pe calorifere.

„Eu am repartitoare, iar luna asta nu am locuit aici. Caloriferele au fost închise, sunt înregistrate doar trei unităţi. Eu, cu trei unităţi, am de plată 192 de lei, iar vecina mea de alături, care are tot repartitoare şi a stat în apartament are de plată nouă lei. Este aberant. Ăsta nu e calcul, e bătaie de joc", spune revoltat Ciprian Grigore, un alt locatar braşovean.

Calculul include pierderile

Confruntaţi cu întrebările proprietarilor nemulţumiţi, reprezentanţii uneia dintre firmele de repartitoare au explicat că facturile mari apar mai ales în cazul apartamentelor, dotate cu centrale termice, prin care trec ţevi comune. Costurile cresc proporţional cu grosimea, înălţimea şi numărul ţevilor.

image

„Sunt situaţii în care consumul total, pe un imobil, este mare şi generează facturi individuale mari, pentru părţile comune. Înainte asociaţiile de proprietari stabileau costul comun, acum există un grafic de calcul. De aici apar diferenţele. Proprietarii de apartament care nu înţeleg de unde provin sumele pentru părţile comune trebuie să vină la noi cu nota individuală de consum şi le vom explica modalitatea de calcul. Dacă se constată vreo eroare se poate recalcula sau greşeala se va repara luna următoare", a explicat Adrian Vasile, asistent servicii ISTA Braşov.

Cum se calculează

În blocurile în care sunt şi locuinţe cu repartitoare este montat un astfel de aparat şi la subsol. Pentru calculul individual al părţilor comune, din spaţiile comune, numărul de unităţi citit pe repartitorul din subsol se înmulţeşte cu un factor de cuplaj (dat de suprafaţa pe care este montat repartitorul, caloriferul poate fi din tablă, fontă sau oţel) şi cu puterea de încălzire a ţevii. Se aplică (prin înmulţire) un coeficient de corecţie de 0,85 şi se înmulţeşte cu factorul de amplasament al ţevii după punctele cardinale. Rezultatul reprezintă suma datorată de proprietar pentru părţile comune, din spaţiile comune. La această sumă se adaugă o alta, în cazul în care acelaşi proprietar are ţevi care îi trec prin apartament. Suma se majorează cu cât acestea sunt mai multe, mai înalte sau mai groase.

image

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite