Peste 70% dintre apelurile de la 112 sunt false. Oamenii pun muzică, înjură, cer numere de telefon sau sfaturi medicale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Majoritatea apelurilor la 112 sunt false. FOTOAdevărul.
Majoritatea apelurilor la 112 sunt false. FOTOAdevărul.

Nu mai puţin de 577.914 apeluri au fost înregistrate la 122 în Braşov în 2012. Dintre acestea doar 29 % au fost reale şi 71 % false. Cele mai multe au fost transferate către Ambulanţă, peste 50%.

Majoritatea apelurilor false şi abuzive provin de la copii, tineri, persoane cu probleme psihice şi sunt în mare parte realizate de pe cartele prepay. De aceea autorii farselor sunt destul de greu de prins. Chiar şi aşa 964 de braşoveni au luat amenzi pentru că au sunat degeaba la 112. Recordul îl deţine un braşovean care a sunat de 700 de ori într-o singură zi. Multe persoane sună fără să aibă o urgenţă, înjură operatoarele, râd, pun muzică sau pur şi simplu nu spun nimic. Se mai cer numere de telefon, legătura cu diverse instituţii sau sfaturi medicale. Cei care fac astfel de farse trebuie să ştie că atunci când linia este ocupată aiurea, un om şi-ar putea pierde viaţa.

„Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 a devenit, în doar câţiva ani, unul dintre cele mai prestigioase şi de încredere servicii puse de către stat în slujba salvării vieţii oamenilor, a protejării proprietăţii şi a mediului. Este un adevărat brand naţional. Numărul 112 face parte din cotidian, este parte a societăţii şi îşi confirmă zilnic, minut cu minut, utilitatea. Dacă 112 nu ar fi existat el ar fi trebuit inventat“, a spus  Directorul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, General inginer Marcel Opriş.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite