Petiţie pentru construirea unui nou spital la Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cel mai mare spital al Braşovului a fost construit în 1970. FOTOArhivă.
Cel mai mare spital al Braşovului a fost construit în 1970. FOTOArhivă.

Medicul Dan Grigorescu, fost director al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov a lansat o petiţie pentru construirea unui nou spital. Actualul sistem nu funcţionează bine, iar mai multe specializări funcţionează în clădiri separate.

Ideea unui spital multidisciplinar la Braşov nu este nouă. În 2006 chiar s-a anunţat cu surle şi trânbiţe construcţia unui spital modern la Hărman. Piatra de temelie a fost pusă de mai multe ori, dar nu s-a făcut absolut nimic. Medicul Dan Grigorescu a lansat o petiţie pentru un nou spital. Aceasta a fost semnată deja de peste 600 de persoane. Este clar că braşovenii vor şi au nevoie de un nou spital modern, dar Guvernul mai trebuie să şi aprobe finanţarea.

„În calitate de cetăţean al Braşovului, de medic chirurg angajat de peste 25 de ani în Spitalul Judeţean Braşov, de specialist în managementul sănătăţii publice şi de cadru didactic universitar al Facultăţii de Medicină din Universitatea Transilvania Braşov, vă supun atenţiei problema stării improprii a sistemului spitalicesc public braşovean, care, ca infrastructură, este tributar unei concepţii încremenite în timp din 1970! În marile oraşe, dintre care Braşovul face parte, conceptul de spital zonal (judeţean, regional) se bazează pe existenţa spaţială într-o zonă relativ restrânsă a unei singure clădiri sau a unui ansamblu de clădiri conectate între ele, în care să se regăsească toate facilităţile care asigură desfăşurarea corectă a actului medical. Braşovul, care este unul dintre cele mai puternice centre economice, turistice, universitare şi culturale ale ţării! Braşovul, care îşi depune în curând candidatura pentru Capitala Europeană a Culturii 2021“, scrie medicul Dan Grigorescu în petiţie.

Un spital construit prost care nu se poate dezvolta

Medicul explică de de la Braşov actualul spital şi modul în care este dispus nu este funcţional. Astfel Spitalul de Neurologie, cel de Infecţioase, Maternitatea şi cel de Pediatrie funcţionează în clădiri separate.

„Sistemul spitalicesc public braşovean funcţionează în mod anacronic într-o structură de spitale separate şi dispersate spaţial. Nu permite tratamentul multidisciplinar în acelaşi spital al pacienţilor gravi, politraumatizaţi sau cu o complexitate de boli asociate, fapt care obligă medicii să "plimbe" pacienţii de la un spital la altul, punând în pericol sănătatea şi, uneori, viaţa acestora prin întârzierea inerentă a consulturilor şi tratamentelor  decise, generând şi costuri suplimentare legate de transportul medicalizat suplimentar (SMURD, Ambulanţă) care grevează în mod inutil bugetul judeţean al sănătăţii.  Dispersează în mod inutil medicii din anumite specialităţi extrem de importante (anestezişti, de urgenţă, etc), al căror număr este din ce în ce mai deficitar, fiind în mare descreştere. Ca exemplu, numărul actual de medici anestezişti din Braşov nu acoperă necesităţile tuturor liniilor de gardă aprobate, iar secţia de anestezie-terapie intensivă de la spitalul de Boli Infecţioase există doar pe hârtie de câţiva ani, fără a avea vreun medic angajat! Dispersează în mod inutil echipamentele medicale, aparatura de laborator, facilităţile din sălile de operaţie, etc., prin dotările împrăştiate prin tot Braşovul, şi care, din păcate, nu există în mod suficient în toate spitalele enumerate. Se ajunge, astfel, în situaţia ca, în loc de a beneficia de toate tipurile de echipamente, unele nu sunt disponibile decât în sistemul privat“, mai scrie medicul în petiţie.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite