Piaţa de Miercuri se transformă din bazar în centru comercial modern

0
Publicat:
Ultima actualizare:
A;a va arăta noua Piaţă de Miercuri.
A;a va arăta noua Piaţă de Miercuri.

Lucrările de amenajare a fostului bazar de la Piaţa de Miercuri au avansat în ultima perioadă, astfel că noua construcţie este amenajată în procent de 40%. Investiţia va fi finalizată în luna octombrie.

În luna mai, municipalitatea a demarat lucrările de construcţie a unei pieţe care să corespundă tuturor standardelor, astfel încât să asigure un comerţ civilizat, atât pentru comercianţi, cât şi pentru clienţi.

Noul centru comercial este amenajat pe o construcţie uşoară cu ventilaţie naturală şi va găzdui 65 de spaţii comerciale. Constructorul aproape a finalizat montarea pilonilor de fier pe care va fi amenajată structura spaţiului comercial, de altfel şi cea mai complexă operaţiune, care a necesitat confecţionarea pilonilor într-un atelier şi montarea lor la faţa locului.

Valoarea investiţiei este de 2,33 de milioane de lei (inclusiv TVA), iar lucrările urmează să fie încheiate în luna octombrie, conform constructorului. Construcţia cu caracter provizoriu unde se comercializau produse industriale, de uz gospodăresc, artizanale şi meşteşugăreşti, care exista în acest loc, nu întrunea condiţiile de siguranţă şi igienă minime pentru a desfăşura comerţul în condiţii optime, astfel că municipalitatea a decis amenajarea unui spaţiu care să întrunească toate standardele necesare comerţului civilizat.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite