Braşov

articolul anterior articolul urmator

Ploile din ultima lună, influenţă majoră asupra agriculturii. Ce se va întâmpla cu recoltele din acest an

4
18 Jun 2021 18:06:36
Autor: Ioan Buciumar
Perioadele de recoltare vor începe mai târziu din cauza ploilor FOTO revista fermierului
Perioadele de recoltare vor începe mai târziu din cauza ploilor FOTO revista fermierului

Pământurile agricole din România erau foarte uscate, astfel că ploile din ultima vreme sunt binevenite. Recoltele vor fi, însă, întârziate, din cauza perioadei ploioase prelungite

De aproximativ o lună, în cea mai mare parte a ţării aproape că nu a fost zi în care să nu plouă. Mai mult, unele dintre ploi au fost torenţiale, astfel că a căzut o mare cantitate de apă în această perioadă, în special în zonele de munte. Agricultorii spun, însă, că, după seceta din ultimii ani, ploile sunt încă binevenite pentru sol. La Braşov nu a fost secetă nici în anii precedenţi, însă iarna a fost neobişnuit de călduroasă şi precipitaţiile au venit abia în martie şi aprilie. 
 
„Chiar dacă a plouat destul de mult în ultima vreme, pe raza judeţului nostru nu sunt înregistrate cereri de despăgubire în urma inundaţiilor. Toate aceste precipitaţii au fost absorvite de către sol pentru că în ultimii ani nu au fost foarte multe ploi”, a specificat reprezentanta Direcţiei Agricole Braşov, Nicoleta Popescu. 
 
Specialista spune chiar că se anunţă recolte bune în acest an, mai ales că, potrivit prognozei, urmează o perioadă în care vremea se va încălzi. Culturile din judeţul Braşov arată foarte bine, potrivit fermierilor. Singurul mic inconvenient provocat de ploile căzute în ultima lună este amânarea recoltei la plantele care ar fi trebuit culese în aceste zile, adică orz, ovăz şi, apoi, grâu. 
 
„Există riscul pentru culturile cerealiere să se amâne perioada de recoltare. Dacă în mod normal, la aceste culturi recoltările începeau între 20 şi 30 iunie, anul acesta termenul de începere a recoltării va fi, cu siguranţă, după 10 iulie”, a mai arătat Nicoleta Popescu.
 
Cum ultimii ani au fost secetoşi, pământul încă mai poate absorbi apă, potrivit agricultorilor. În aceste condiţii, reprezentanţii Direcţiei Agricole Braşov spun că nu s-au înregistrat solicitări de despăgubiri ale cultivatorilor de plante din judeţ din cauza inundaţiilor şi nici nu se aşteptau la aşa ceva. 
 
Vă mai recomandăm:
 
Casa care sfidează fizica, realizată de doi elevi români. Are un singur punct de contact cu solul şi este „eco”
 
Suma uriaşă plătită de o octogenară păcălită prin metoda Accidentul. Escrocii şi-au luat un Audi din banii ei

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

4 Comentarii

Florescu Constantin
18.06.2021, 18:58:33

Ioan Buciumar afla ca in prima parte a lunii iulie se treiera graul. Ploaia-l culca la pamant- cultura este compromisa.

-5 (7 voturi)
Ion Capsuna
18.06.2021, 19:22:03

Intre timp, UE nu a aprobat fonduri pt. proiecte de irigatii, ca a zis ca Ro nu are nevoie! Mari jigodii! Suntem buni de exportata griu la harabeti sa nu invadeze Europa si mai intens, dar sa ne descurcam singuri cum il producem!

-8 (8 voturi)
Aurel Paun
18.06.2021, 19:49:15

In articol se vorbeste despre zona Brasovului, unde culturile inca rezista puhoaielor de ploaie. Dece nu se vorbeste de Lunca Dunarii, Oltenia, Muntenia, UNDE PLOILE AU INECAT culturile de cereale si altele. Cu exceptia TV Digi 24, care mai da imagini din agricultura, restul televisiunilor de stiri dau numai stiri de 2 bani si can-canuri de nimic.

+2 (4 voturi)
ILI
18.06.2021, 23:37:49

Se vorbeste in articol de jud Brasov dar eu cred ca e o poza din jud Hunedoara facuta din satul Turdas inspre Rapoltu Mare, iar acel deal/munte din stanga imaginii e Magura Uroiului...

Modifică Setările