Cei mai mari sportivi din topul mondial şi-au anunţat prezenţa la Râşnov. Consiliul Judeţean Braşov finanţează cu 118.800 lei competiţia, organizată de Federaţia Română de Schi Biatlon. Concursul va avea loc sâmbătă şi duminică dela ora 16.00, competiţia fiind precedată de săriturile de probă. Intrarea publicului este liberă.
La Râşnov vor sosi polonezul Kamil Stoch, dublu campion olimpic. Polonia va mai fi reprezentată de Dawid Kubacki, Maciej Kot, Stefan Hula sau Piotr Zyla. Austriecii îi vor avea pe Manuel Fettner sau Stefan Kofler. Alţi sportivi de top care vor sări la Râşnov sunt cehii Roman Koudelka şi Lukas Hlava, japonezii Ryoyu şi Junshiro Kobayashi şi Taku Takeuchi, ruşii Evgeniy Klimov, Denis Kornilov şi Dmitriy Vasiliev şi slovenii Domen Prevc şi Anze Lanisek.
Momentan, în clasamentul general al Grand Prix-ului de vară FIS, pe prima poziţie este rusul Evgeniy Klimov, cu 365 p, urmat de polonezii Kamil Stoch, 300 p, şi Piotr Zyla, 230 p.
Apreciere la nivel mondial
Frumuseţea şi valoarea bazei de sărituri cu schiurile de la Râşnov este apreciată la nivel mondial. Astfel Râşnovul a fost inclus în elita celor 20 locaţii unde se desfăşoară Cupa Mondială Feminină de Sărituri cu Schiurile. La baza sportivă de pe Valea Cărbunării din Râşnov sunt patru trambuline de sărituri cu schiurile, cea mai mare având dimensiunea de 100 de metri. Investiţia în complexul sportiv de la Râşnov se ridică la 13 milioane de euro. Nouă milioane de euro au fost alocate de Primăria Râşnov, iar restul sumei provine de la un partener privat. Baza de sărituri cu schiurile de la Râşnov i-a impresionat pe reprezentanţii Federaţiei Internaţionale de Schi (FIS). Trambulinele au fost inscluse într-un album alături de alte 44 de baze sportive, din totalul celor 1460 existente în lume. În albumul, care este editat în patru limbi (engleză, franceză, germană şi rusă) sunt prezentate şi fotografii cu aceste trambuline. Trambulinele la Râşnov sunt unicat în România.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
1 Comentariu
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
Frumos ca vin mari campioni ai lumi si campioni nostri sunt reimis la plimbare. Rusine!!!