Program prelungit la Paşapoarte. Se va lucra şi sâmbăta, pentru a se mai diminua cozile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cozile la paşapoarte au devenit deja o tradiţie. Chiar dacă în luna iunie au fost deschise două ghişee suplimentare, tot nu am scăpat de cozi. Acum programul a fost prelungit şi se va lucra şi sâmbăta.

Având în vedere că  numărul solicitărilor pentru eliberarea paşapoartelor a crescut considerabil, programul de lucru cu publicul a fost prelungit. „Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple împreună cu Instituţia Prefectului au luat măsuri de prelungire a programului de lucru cu publicul în zilele din timpul săptămânii de la 16.30 până la 18.30, precum şi sâmbăta până la orele 12,30, motiv pentru care s-a dispus şi suplimentarea numărului de bonuri de ordine eliberate săptămânal. Zilnic se eliberează un număr de 180 de bonuri, cu excepţia zilei de miercuri când se eliberează 200 de bonuri. Bonurile de ordine se eliberează în zilele de luni pentru întreaga săptămână, iar în cazul în care nu sunt distribuite toate bonurile din săptămâna respectivă, cetăţeanul este invitat să solicite bonuri şi informaţii de la ghişeul nr.1“, se arată într-un comunicat de presă al Prefecturii Braşov.  

Oamenii trebuie să ştie că paşaportul nu se eliberează doar în oraşul de reşedinţă, ci oriunde în ţară. Braşovenii mai investivi au mers la Sfântu Gheorghe sau Miercurea Ciuc unde cozile sunt mai mici.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite