Proiectul pentru bucăţica de autostradă de la intrarea în Braşov a fost finalizat. De luna viitoare, ar urma să se şi lucreze

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alpenside, liderul asocierii care a câştigat contractul pentru proiectarea şi execuţia primilor kilometri din autostrada Comarnic – Braşov (sectorul Râşnov – Cristian), a emis prima factură pe 15 octombrie, conform datelor din Registrul Operaţiunilor Generatoare de Obligaţii de Plată (ROGOP) al CNAIR.

Factura este în valoare de 2,89 milioane de lei iar termenul legal pentru achitarea sa este de până la 60 de zile. Aceşti bani sunt pentru etapa de proiectare.

În septembrie, reprezentanţii proiectantului Specialist Consulting au declarat că proiectul tehnic al lotului 5 Râşnov – Cristian/Braşov din Autostrada Comarnic – Braşov a fost finalizat, urmând ca până în noiembrie să fie obţinută şi Autorizaţia de Construire pentru demararea lucrărilor de construcţie.

Contractul a fost semnat încă de anul trecut

Contractul pentru proiectarea şi execuţia lotului 5 din autostrada Comarnic-Braşov, sector Râşnov – Cristian şi Drum de Legătură, lungime 6,3 km (autostrada) + 3,7 km (drum naţional la 4 benzi cu separator median) a fost semnat în toamna anului trecut. Conform estimărilor de atunci, acest sector de autostradă ar trebui finalizat în 2019.

Asocierea Alpenside – Specialist Consulting a fost declarată câştigătoarea contractului pentru construirea lotului 5 al autostrăzii Comarnic – Braşov, cu o ofertă de 118 milioane de lei.

Separat de acest contract, Executivul încearcă să construiască autostrada Ploieşti – Comarnic – Braşov prin Parteneriat Public Privat (PPP). În acest sens, Guvernul a adoptat, în şedinţa din 29 august, un proiect de hotărâre privind studiul de fundamentare pentru autostrada Bucureşti – Ploieşti – Comarnic – Braşov.

O altă licitaţie pentru „autostrada mare”

Pe 16 octombrie 2018, a fost publicat în noul Sistem Electronic de Achiziţii Publice anunţul de atribuire a contractului de parteneriat public privat pentru realizarea obiectivului Autostrada Ploieşti – Comarnic – Braşov.

Durata de proiectare şi execuţie este stabilită la maximum patru ani, cu începere din 2019, iar durata de întreţinere şi operare de către partenerul privat este de 20 de ani. Partenerul public, statul, va contribui cu 25%, iar partenerul privat cu 75% din costul investiţiei şi costurile de întreţinere şi operare. Costul estimat al acestei investiţii se ridică la aproximativ 1,36 miliarde de euro.

Citeşte şi:

Licitaţia pentru autostrada Braşov - Ploieşti a fost lansată oficial. Care este traseul drumului evaluat la 1,3 miliarde de euro proiectat să fie construit în 4 ani

Pe unde va trece Autostrada Braşov-Cristian. Localnicii au obiecţii cu privire la traseu

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite