Braşov

articolul anterior articolul urmator

Restaurantele din Braşov

17
17 Aug 2020 16:59:46
George Butunoiu

Ţara Transilvania. Au dreptate transilvănenii să se considere o altă ţară faţă de noi, cei de dincolo de munţi, să se considere civilizaţi, muncitori şi europeni? Bineînţeles că da! Aşa că am primit cu mare bucurie invitaţia de a vizita Braşovul şi de a le vedea restaurantele.

Oraşul a fost întotdeauna bogat, aşa că nu e de mirare că a atras mereu pe marii bucătari ai fiecărei epoci. Circulau multe legende urbane pe vremea comuniştilor despre ospeţele ca-n poveşti din Braşov. Şi, mai ales, din Poiana Braşov, în cele câteva restaurante cărora li se dusese faima până în fiecare ungher al ţării. Aveau sâmburele lor de adevăr legendele, să nu credeţi altceva! Dacă te duceai „la staţiune” cu un bilet prin sindicat, sau aşa, de capul tău, nu primeai mai mult de o ciorbă şi un cotlet de porc cu cartofi prăjiţi (vita nu există atunci). Dar dacă aveaţi statut şi vorbea cineva cu altcineva înainte, atunci maeştrii bucătari aveau ce să îţi arate.

S-au schimbat vremurile, s-a schimbat lumea, ne-am schimbat şi noi. Marii maeştri bucătari au părăsit rând pe rând filmul, şi noile episoade îi au astăzi pe tinerii chefs ca eroi principali. Cred că un singur restaurant dintre cele cu faima atunci şi-a păstrat-o până în zilele noastre, celelalte rămânând doar în povestirile pensionarilor braşoveni care se adună în parc să joace table. Atunci erau puţine restaurante, şi toate mari. Acum sunt de zeci de ori mai multe, însă majoritatea mici şi mijlocii. Aşa cum e şi în Bucureşti şi peste tot, şi cum e normal să fie. De toate felurile şi cu toate bucătăriile lumii, chiar dacă adesea diferenţa e dată doar de nişte nume fistichii în meniu. Numeroase au bucătărie italiană tradiţională, cum era şi de aşteptat. De fapt, mai precis spus, bucătărie urbană, cu reţetele luate de pe Internet, care s-a detaşat deja de bucătăriile şi culturile naţionale originare, ajungând un fel de patrimoniu universal, odată cu Internetul.

Anii 1600

În Braşovul vechi, cel ca din filme, sunt puţine restaurante cu un specific dominant clar, bine conturat. Aproape toate au meniuri lungi, cu câte ceva din fiecare, ca să acopere cât mai multe gusturi. Nu zic că nu au dreptate, e normal să fie astfel. Sunt restaurante turistice, de pasaj, pentru oameni pe care nu-i mai vezi a doua oară în viaţă şi care se opresc la întâmplare, acolo unde-i ajunge osteneala. Doar braşovenii ştiu ce e de ştiut, şi de aceea m-am lăsat cu totul pe mâna lor, ca să mă ducă în localurile cu personalitate.

Prima dată am ajuns la Cucinino, un bistrou italienesc în centrul vechi al Braşovului, la câţiva paşi agale de Biserica Neagră şi de Piaţa Sfatului. Asta fiindcă am stat la Casa Chitic, o casă veche de pe la 1600, acum transformată într-un foarte deosebit şi luxos boutique hotel, la parterul căreia este acest bistrou. Cei care ştiu cum arăta centrul medieval al Braşovului înţeleg bine despre ce vorbesc. Cele câteva poze şi filmuleţele surprind ceva-ceva, dar puţin, foarte puţin faţă de ce simţi când eşti în mijlocul celui mai frumos oraş din România, şi mai vezi şi munţii în faţa ta. Am mâncat bine la ei. Au un chef italian la Cucinino, pe Mario Guglielmi, care face paste foarte bune, în special, cu tot felul de combinaţii.

Tot în oraşul vechi, dar de această dată chiar în Piaţa Sfatului, am mâncat o pizză cu anghinare excelentă la Pizza Roma. Apoi am trecut printr-un fel de tunel al timpului şi am ajuns în Piaţa George Enescu, unde am avut două surprize de care îmi aduc aminte cu mare plăcere. Cei care nu s-au plimbat încă la pas prin centrul vechi al Braşovului, îşi vor închipui o altă Piaţă a Sfatului – că pe aceea sigur o ştiu, încă de la Cerbul de Aur. Poate că o văd un pic mai mică, poate un pic mai puţin pătrată, dar cu siguranţă că nu-şi vor imagina o străduţă pietonală mică, îngustă, în care ajungi din Piaţa Sfatului printr-un tunel, şi din care se despreunează apoi alte două străduţe minuscule. Da, pentru că aşa se făceau străzile şi oraşele acum sute şi sute de ani, când au fost construite şi casele care acum au în ele restaurante şi cafenele. Toate cu aspect de bistrou, osteria, trattoria, sau cum se cheamă acestea în fiecare oraş cu istorie adevărată, cu tot farmecul şi poezia pe care cei mai mulţi le mai vedem acum doar în filme sau pe Internet. Trotuarele şi spaţiile sunt înguste, aşa că fiecare îşi pune câteva mese pe unde apucă în faţa localului său şi îşi împart frăţeşte această palmă de bătrân oraş.

Făpturile din capătul celălalt al tunelului

Dei Frati e unul dintre ele, cu o poveste din aceea frumoasă, ca în telenovele, care mult place oamenilor. Şi pe bună dreptate. Doi fraţi care lucrează, sau care au fost într-un business de succes în IT, s-au gândit într-o zi să facă un bistrou. Şi l-au făcut. Lumea a venit la ei, lumea a mâncat şi lumea a zis că e bun. Vestea s-a dus, şi acum lumea zice că e cel mai bun bistrou de paste din Braşov. Şi chiar şi lumea care nu a fost încă acolo, dar a auzit de la altă lume, zice la fel, de s-a aflat până la Bucureşti. De la Dei Frati am rămas cu gustul unor paste gustoase. La fel de bune ca acelea de la Cucinino. Dar mai ales cu pozele a patru făpturi adorabile care ne-au servit.

Next Door e alt restaurant al Pieţei George Enescu, ca din filme şi el, aşa cum sunt mai toate în partea aceea de oraş. E la parterul unei case foarte, foarte vechi. Salonul e interesant, inedit şi frumos amenajat, totul în lemn vechi, cărămidă şi piatră, cu mobilier din lemn vechi şi canapele la perete. Mâncare surprinzător de bună, bucătărie americană, porţii mari. Dar şi aici surpriza mai mare a venit din altă parte, de la stăpâna locului, Pia Krauss, o frumoasă şi foarte charismatică nemţoaică, ce are curajul să facă lucrurile pe dos, dacă ea vrea aşa: e născută şi crescută în Germania, dar s-a mutat în România! A fost corporatistă, directoare la o foarte cunoscută multinaţională, dar a plecat de acolo ca să-şi facă un bistrou, şi cine ştie ce am mai afla dacă ne-ar povesti mai multe într-o zi. Chiar în limba română, pe care o stăpâneşte acum la perfecţie. Pia Krauss e mai mereu la Next Door, vorbeşte cu musafirii şi se asigură că lucrurile merg nemţeşte în bucătăria ei americană.

Acum, când întrebi pe cineva care este cel mai bun restaurant din Braşov, rareori auzi două răspunsuri la fel. Şi e normal să fie astfel. Ba e chiar de bine, spun eu. Dar câteva nume se repetă, totuşi, şi Casa Hirscher e mereu în această listă scurtă. Pentru că e lângă Biserica Neagră, pentru că e un restaurant frumos, dar, mai ales, pentru că au şi bucătărie fină. Şi tare cred că sunt restaurantul din oraş cu mâncarea cea mai sofisticată, dacă ştii ce să ceri sau dacă cei de acolo vor să-ţi spună ce e deosebit şi ce nu. Meniul e din bucătăria italiană clasică şi denumirile mâncărurilor chiar sunt scrise mare în italiană, cele în română şi engleză doar cu caractere mărunte. Un meniu lung, cu multe dintre felurile cunoscute, inclusiv pizza, dar şi cu câteva note de originalitate. Tot ce am mâncat la Casa Hirscher a fost bun şi foarte bun. Au un chef foarte talentat, fără îndoială, şi la tehnică, şi la imaginaţie şi la prezentare, şi sunt sigur că poate să facă şi bucătărie mai fină decât atât, dacă i s-ar cere.

După munte

Am părăsit centrul Braşovului pentru a merge la Casa Ungureasca, foarte cunoscută şi pe inima localnicilor, cel mai faimos restaurant unguresc din oraş. Nu e departe de centrul vechi, însă a trebuit să ocolim muntele, e chiar în spatele Tâmpei. Un cartier curat pentru clasa mijlocie bine aşezată, cu case şi biserici, curţi cu flori, copaci şi viţă de vie. Casa şi grădina interesante pentru un bucureştean, care nu prea mai are ocazia să vadă aşa ceva. Nu merg des în astfel de restaurante ungureşti, în Bucureşti sunt puţine. Ca şi bucătăria românească, cea ungureasca tradiţională e destul de rudimentară, însă gustoasă dacă e făcută cu produse şi ingrediente de calitate. Şi, mai ales, cu bună-credinţă. Ceea ce mi s-a părut că găsesc din plin la ei. Prin urmare, pentru moment, cel puţin, Casa Ungureasca pot să spun că e cel mai bun restaurant unguresc în care am mâncat. Şi nu doar în Braşov, ci şi pe unde am mai fost. Şi din nou mi-a rămas o braşoveancă în poza şi în minte: stăpâna Casei, charismatica doamna Maria Dragomir, care face parte din concept, desigur!

Poiana

Apoi am urcat pe munte, spre Poiană. Pe vremea copilăriei mele, hotelul Alpin din Poiana Braşov era pe lista de dorinţe a fiecărui român care visa cu ochii deschişi la o vacanţă ca a celor din comitetul central, măcar o dată în viaţă. Şi încă de când a fost construit, a devenit unul dintre cele mai cunoscute hoteluri din România, întrecut doar de Intercontinentalul din Bucureşti în notorietate. Alpin e un hotel imens, are sute de camere, şi cred că e cel mai mare din Poiana Braşov. Aşadar, era şi de aşteptat să aibă mai multe restaurante diferite între ele, ca să acopere toate gusturile şi aşteptările. Eu am ajuns la ei chiar în mijlocul pandemiei, din păcate, aşa că nu le-am putut vedea pe rând şi mânca în fiecare, ca să-mi fac propria părere. Însă ce am mâncat a fost bun. Nimic sofisticat, însă cu gust, porţii mari.

Puţine restaurante faimoase pe vremea comuniştilor au reuşit să supravieţuiască până în ziua de astăzi, după cum ştiţi. Şi e normal să fie astfel, pentru că marii maeştri bucătari de atunci, mulţi albiţi de senectute astăzi, au ieşit din film încet-încet, şi cei care i-au înlocuit s-au îndreptat către alte bucătarii şi alte gusturi, odată cu cele ale clienţilor. De aceea, e cu atât mai remarcabil şi mai meritoriu pentru un astfel de restaurant să fie nu doar la fel de bun şi în zilele noastre, ci să rămână şi cel mai cunoscut din partea lui de lume. Şi, după unii care compară cu tot dinadinsul ce nu se poate compara, şi cel mai bun, încă. Da, din cum se văd lucrurile de la mine, de aici din Bucureşti, Coliba Haiducilor a rămas în continuare cel mai cunoscut şi mai apreciat restaurant din Poiana Braşov.

Rareori mi se întâmplă să mănânc ceva din bucătăria românească, fie ea tradiţională, ţărănească, sau urbană, care să-mi placă la un restaurant la fel de mult pe cât îmi place când sunt uneori invitat la câte cineva acasă, care ştie bine ce e de ştiut despre această mâncare. Şi Coliba Haiducilor e unul dintre acestea! Mai mult, e unul dintre cele mai bune restaurante tradiţionale româneşti, cu bucătărie ţărănească, în care am mâncat eu în România. Şi nu doar printre cele de volum, de trafic mare, turistice. Sper să aibă cine să-l ducă mai departe…

Ochii din Ţară Bârsei

Dar surpriza cea mai mare au lăsat-o pentru ultima zi. Mi-au spus că mergem undeva la marginea oraşului. Ce nu ştiam eu, însă, era că pentru prietenii mei Braşovul se termină pe la Feldioara, în Ţara Bârsei, deja. Dar a meritat…

Aşadar, pornim Waze şi ne punem la drum. Mergem, mergem, mergem, şi după vreo jumătate de ceas ne oprim în mijlocul câmpului. Mă uit eu spre nord, câmp! Mă întorc spre răsărit, câmp! Mă uit spre apus, câmp! Întorc capul spre miazăzi, câmp! Da, frumoase câmpuri au transilvănenii, într-adevăr… Toate verzi şi cu munţii în zare. De mult nu am mai făcut poze atât de frumoase! Dar, la o privire mai atentă, pe mâna dreaptă se întrevede silueta unui vapor mare. Mi-am zis că e de la toropeală, că ce să caute un crucişător în câmpurile Feldioarei? Însă m-am lămurit repede când am văzut pe hartă scriind Corabia Doripesco. Prietenii mei mi-au spus că mergem la restaurantul Doripesco, pe harta scria Corabia Doripesco, aşa că, fiind inteligent, am făcut repede legătura între cele două şi mi-am dat seama că am ajuns. Sunt sigur că alţii nu s-ar fi prins atât de repede.

Nu credeam că o să ajung să scriu vreodată că am mâncat foarte bine în mijlocul câmpului, pe marginea unei şosele. Şi cu atât mai puţin peşte. Peştele e un lucru mare în bucătărie. E rar, e scump, se face greu, şi, ca să-i adaugi un sos pe măsură gustului lui, trebuie să fii un mare bucătar. Cei din Occident nu mănâncă aproape deloc peşte de apă curgătoare, şi de apă dulce, în general, nici nu găseşti în magazine aşa ceva. Însă când aceşti peşti sunt atunci scoşi din apă, pot fi la fel de buni, mai ales din mâna unui bucătar priceput. Or, tocmai aceasta e informaţia cheie în cazul lui Doripesco: peştele e adus chiar din lacurile lor, din spatele restaurantului, şi cheful e cu adevărat talentat! Şi da, mulţi spun că la Corabia Doripesco mănânci cel mai bun peşte proaspăt de apă dulce din Transilvania, în special crap, păstrăv şi nisetru. Aproape sigur au dreptate. Şi am avut noroc şi aici de un cadou neaşteptat pe care l-am luat la Bucureşti: poza cu barul…

Sper să se redeschidă repede restaurantele, ca să pot merge din nou la Braşov şi să ajung şi la celelalte restaurante la care se duc braşovenii care ştiu ce nu ştiu turiştii. Bistro de l’Arte, de pildă, Belvedere, Sura Dacilor şi alte vreo câteva. Şi foarte nerăbdător sunt să ajung şi la bistroul gourmet al lui Selgros, pe care l-au făcut chiar în magazin, în care vor să arate ce poate găti un chef talentat cu produsele şi ingredientele premium de la raft. Ar fi o lovitură de imagine, într-adevăr, să demonstreze că se poate face bucătărie fină chiar şi acolo…

Consolarea bucureştenilor

Braşovul e din altă lume, pe care noi, bucureştenii, o mai vedem doar în filme sau pe Internet. Sau la bibliotecă, dacă i se mai întâmplă asta vreunuia dintre noi. E o lume frumoasă, cu farmec, cu poezie, cu istorie. Ca şi în alte oraşe de provincie, oamenii se îmbracă frumos când ies pe stradă, şi asta m-a emoţionat când am văzut. Şi dacă braşovenii îşi vor propune să facă vreo câteva restaurante de adevărat fine dining acolo, chiar că vom mai rămâne doar cu Atheneul Român în faţa lor. Fiindcă pe acesta nu-l vor putea ajunge vreodată…

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

17 Comentarii

Alfa Omega
17.08.2020, 18:22:46

In sfarsit un articol chiar pe gustul meu , citit cap coada nota zece ia ghiciti de ce ?

+4 (6 voturi)
Nashu
17.08.2020, 19:23:03

Pupa-te cu Atheneul, Mitica! Pana-ti revii din shock, dupa ce ai respirat civilizatie. Dupaia... sa moara dooshmanii, mancatz-ash.

0 (6 voturi)
_ Alex
18.08.2020, 00:33:53

Dle. Butunoiu, V-ati cam dat cu tesla in ouo cu articolul ala cu inaltimea si salariul... nu am ras nici la Catavenci cum am ras atunci. Eu inca il consider un articol pamflet, o incercare a dvs. de a fi spiritual. Chiar ma imaginam cum ma duceam la firma (sunt electrician naval) si-i spuneam managerului ca trebuie sa-mi dea 1000 de dolari in plus pt ca sunt inalt... Revenind la subiectul zilei... eu inteleg apetenta unora pt bucataria italiana... dar nu pricep cum de se multumesc cu pizza si paste... astea sunt antreuri pt italieni si pt cunoscatori. Nu exista in Romania si nici in Europa de Est restaurant adevarat italian, chiar daca in unele restaurante mai gasesti bucatari italieni. Nu gasesti nicaieri in Romania vreun restaurant care sa serveasca cotlet de vita in stil florentin sau ossobuco asa cum se serveste in Italia. Nu gasesti nicaieri in Romania restaurant care sa serveasca pasta con sarde fresche... si e normal, nu avem ingredientele. Si multe altele...la capitolul fructe de mare.... zero barat la toate restaurantele cu specific italian chipurile. De pizza nu mai zic nimic... cea mai buna pizza din lume se face la Napoli, ce se face pe la noi nu are nici o legatura cu pizza italiana, in general. In alta ordine de idei, ati afirmat: "...Ca şi bucătăria românească, cea ungureasca tradiţională e destul de rudimentară..." Poate cea ungureasca traditionala este rudimentara (eu nu stiu, dar nu cred) dar cea romaneasca traditionala sigur nu este. Am impresia ca v-ati plimbat cam mult prin restaurante de fite, unde platesti un salariu decent pe o luna pt o masa de 4 persoane, cu bauturi dar fara desert si de unde pleci flamand... adica iti vine sa te opresti la o shaorma in drum spre casa. Stiti la ce ma refer... restauratele alea in care doar gusti, nu mananci... si platesti de-ti vine rau. Sa fie snobismul de vina? Bucataria romaneasca traditionala a evoluat timp de mii de ani... a inceput cu ingredientele de baza, care se gaseau atunci prin zona asta, putine, cate erau... si apoi a incorporat tot ce a venit... Nu putem sa comparam bucataria romaneasca cu bucataria asiatica, sau africana sau sa o judecam astfel, ca fiind rudimentara... dar putem sa o comparam cu bucataria locala, cu a vecinilor... si chiar nu iesim in pierdere. Revenind la articol, mie imi place fasolea, gatita in orice fel... si cea mai buna fasole am mancat-o la Brasov, intr-un restaurant care nu este pe lista dvs....oare ghiciti care?

+10 (12 voturi)
_ Alex
18.08.2020, 00:47:39

Later edit: M-am abtinut atunci... dar acum nu mai pot... Pt un "director de HR" supraponderal se aplica aceeasi regula? Aia cu plata in functie de inaltime?

+2 (4 voturi)
Dream Pervertor
18.08.2020, 09:40:10

....Brasovul, in alta lume!!!!!!!!!!!!!!!!! Bai Gica, lasa-te, lasa-ne! Ramai la cantine si popote dar in spate!

-2 (6 voturi)

Vezi toate comentariile (17)

Modifică Setările