Restricţii de circulaţie pe DN 1, în zona Predeal. Cum se va circula până joi la intrarea dinspre Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traficul în zona de lucrări este dirijat de semafoare. Foto: DRDP Braşov
Traficul în zona de lucrări este dirijat de semafoare. Foto: DRDP Braşov

Începând de luni, 8 octombrie, drumarii braşoveni au reluat lucrările de asfaltare pe DN1, la intrarea în judeţul Braşov din direcţia Bucureşti.

Lucrările de reparaţie a carosabilului pe DN 1, în zona Predeal, au demarat de săptămâna trecută şi au fost sistate pe perioada weekendului pentru a nu se aglomera şi mai tare traficul.

Asfaltările vor dura cel puţin până la sfârşitul acestei săptămâni spun reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Braşov. Zona în lucru este semnalizată, iar traficul este dirijat de semafoare. „Menţionăm de asemenea că reparaţiile se vor desfăşura doar în timpul săptămânii, între luni şi joi, astfel încât să nu afecteze traficul din weekend. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat şi vă rugăm să respectaţi semnalizarea din zona!”, au spus oficialii de la Drumuri.

Lucrările sunt executate în regie proprie cu utilajele din dotarea Secţiei Producţie din cadrul DRDP Braşov şi erau necesare pentru ca drumul să nu se deterioreze pe perioada sezonului rece.

Citeşte şi:

Temperaturile scăzute ţin pe loc lucrările de pe DN 1, în zona Predeal. În weekend restricţiile vor fi ridicate pentru a nu se îngreuna şi mai tare traficul

Când vor fi ridicate restricţiile de pe drumul turistic dintre Bran şi Râşnov. În prezent sunt şase zone unde şoferii stau în coloană la semafor

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite