Braşov

articolul anterior articolul urmator

Rezerviştii braşoveni au „sărbătorit“ Ziua Unirii protestând în faţa Prefecturii VIDEO

0
24 Jan 2011 14:02:16
Autor: adevarul
Rezerviştii braşoveni au scandat împotriva Guvernului. Foto: Bogdan Crăciun
Rezerviştii braşoveni au scandat împotriva Guvernului. Foto: Bogdan Crăciun

Peste 150 de pensionari militari braşoveni au pichetat astăzi Prefectura Braşov, nemulţumiţi că Guvernul le-a tăiat pensiile între 30 şi 70 %, în urma recalculării.

„Băsescu, Băsescu, te aşteaptă Ceauşescu!, Jos dictacorul şi Guvernul!". Acestea sunt doar câteva dintre lozincile pe care le-au scandat cei care s-au aflat în slujba ţării mai multe decenii.

Ignorând vremea de afară, membrii Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă şi în Retragere (SCMD), filiala Braşov au ţinut să-şi manifeste marea nemulţumire în stradă.

„Protestăm pentru că s-a ajuns la fundul sacului. Nu mi se pare normal să se ia de la pensionari. Este absurd şi inuman să ni se încalce drepturile. Mi s-a redus o treime din salariu, iar altor colegi poate şi mai mult. Nu mi se pare firesc să mi se taie ceva ce este al meu“, a declarat Romeo Ştefănescu, actual căpitan în rezervă.


Nemulţumit este şi Dorin Mureşanu, căruia după 32 de ani de activitate în domeniul militar, i s-a micşorat pensia cu 900 de lei. „Am avut funcţie de colonel în armata română şi am ieşit la grad. Mi-au tăiat enorm de mult din pensie. Chiar nu se poate să se facă astfel de nedreptăţi“, s-a plâns bărbatul.

Rezerviştii au înmânat prefectului Braşovului, Ioan Gonţea, o somaţie prin care cer premierului Emil Boc, miniştrilor Gabriel Oprea, Traian Igaş, Ioan Botiş, Cătălin Predoiu, Gheorghe Ialomiţianu şi directorul SRI George Maior să întrerupă procedurile de aplicare retroactivă a Legilor 119 şi 263 din 2010 şi să respecte Constituţia.

În plus, militarii au cerut anularea HG 735/2010 şi a hotărârilor MApN, MAI şi SRI de emitere a unor noi decizii de pensii şi de continuare a „recalculării“ drepturilor pensionarilor militari.


Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:



Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările