Roman SA, cea mai mare fabrică din istoria Braşovului se reorganizează şi prevede încasări de sute de milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Uzina Roman, fosta Steagu Roşu este singura fabrică de de vremea comuniştilor care încă mai există la Braşov. De ani buni se zbate să supravieţuiască, iar acum reorganizarea este ultima şansă pentru a scăpa de faliment.

Potrivit planului de reorganizare propus de lichidatorul Cenţu SPRL, firma ar urma să deruleze contracte de aproape 1,7 miliarde de lei (383 de milioane de euro) cu statul român. Tot potrivit planului de reorganizare, mai multe companii străine vor face comenzi către Roman SA. Astfel American International Service vrea să cumpere 100 de autotractoare şi 50 de autotransportatoare trupe, în valoare de 35 de milioane de lei. O firmă din Uganda, African Community Speed Ltd – Uganda a comandat 95 de autobasculante şi 25 de autocamioane 6x6, de 63 de milioane de lei. O altă companie străină din Columbia, Non Plus Ultra SA vrea să cumpere 100 de şasiuri de autobuz Roman 12.210 şi 300 de şasiuri Roman 12.180, în valoare de 60 de milioane de lei. Compania Roman vrea să mai facă bani şi din vânzarea unor active din care să obţină alte 45 de milioane de lei, scrie bizbrasov.ro.

De la glorie la dezastru

Uzina Roman a fost fabrica fanion a Braşovului. A fost iniţial fabrică de armament la înfiinţare în 1938, iar începând cu anul 1953, după naţionalizare a fost numită Steagu Roşu şi a început să fabric autocamioane. Primul a fost produs în 1954, iar uzina a început să aibă comenzi tot mai mari. Aşa s-a ajuns ca în 1977 să aibă o producţie record de 33.000 de maşini pe an. Şi numărul de angajaţi a crescut vertiginos de la un an la altul. Dacă în 1954 fabrica avea 4.400 de salariaţi, în 1978 s-a ajuns la 26.000. „Steagul Roşu" devenise cea mai mare uzină din Braşov şi un succes peste hotare. Celebrele modele Carpaţi, Bucegi, ROMAN sau DAC aveau mare căutare la export în Ungaria, RDG, Polonia, Statele Unite sau Grecia.

Declinul uzinei a început după anul 1990, iar comenzile au tot scăzut. În 2004, uzina a fost privatizată şi mii de oameni au fost daţi afară. Acum doar 500 de oameni mai lucrează la Roman, iar compania a intrat în insolvenţă anul trecut. Ultimul an pe profit a fost în 2009, iar acum compania are datorii de 120 de milioane de lei.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite