S-a aprobat finanţarea europeană pentru trei drumuri judeţene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Mihail Veştea, a anunţat, astăzi, că la ultima şedinţă a Agenţiei de Dezvoltare Regională (ADR) Centru, care a avut loc la Sovata, s-a aprobat lista cu drumurile judeţene care vor fi finanţate cu fonduri nerambursabile în exerciţiul financiar 2014-2020.

Judeţul Braşov a obţinut cea mai mare finanţare din regiune, pentru 130 de kilometri de drumuri, a căror reparaţii ar costa undeva la 30-40 de milioane de euro. Celelalte judeţe au finanţare pentru o medie de 70 de kilometri.

Iată drumurile care vor fi reparate

Unul dintre drumuri este cel care face legătura înter Făgăraş şi Rupea, cu o bifurcaţie către Sighişoara. Este vorba despre drumul judeţean Făgăraş – Şoarş – Lovnic – Jibert – Dacia -Rupea, cu ramificaţii căter Bărcut – limita de judeţ Sibiu şi spre Sighişoara (54 km).

Al doilea drum este cel de la Perşani – Şinca Veche – Recea – Lisa – Drăguş – Ucea – limita de judeţ cu Sibiu (55,8 km), iar al treilea este cel de la Măieruş – Apaţa – Ormeniş – Augustin – limia judeţului Covasna (30 km) spre Baraolt. Acest drum va fi reparat şi pe teritoriul judeţului Covasna, pe o lungime mai mare, motiv pentru care lider de proiect este judeţul vecin.

„În prezent, prioritatea noastră este să pregătim documentaţiile, astfel încât, în topamnă, când se deschide linia de finanţare, să le depunem imediat. La nivelul Consiliului Judeţean avem aprobate sumele necesare pentru întocmirea documentaţiilor cadastrale – pentru cel de la Măieruş este chiar finalizată, iar la celelalte se lucrează. Săptămâna viitoare vrem să lansăm pe SEAP licitaţiile pentru realizarea studiilor de fezabilitate. Una dinte condiţiile impuse de finanţator este ca aceste drumuri să facă legătura între coridoare de transport importante. Ne grăbim să depunem primii documentaţia pentru că, dacă mai rămân eventuale resturi după licitarea tuturor drumurilor din regiune, să ne pregătim cu proiecte mai mici, poate reuşim să mai atragem ceva bani”, a precizat Mihail Veştea.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite