Sărbătoare de Sf. Pantelimon la Biserica de la Timişul de Sus

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sfântul Pantelimon este supranumit şi Doctorul fără de arginţi.
Sfântul Pantelimon este supranumit şi Doctorul fără de arginţi.

Creştinii ortodocşi din Parohia de la Timişul de Sus îl prăznuiesc sâmbătă, 27 iulie 2013, pe Sf. Pantelimon – Doctor fără de arginţi, ocrotitorul bisericii lor.

Păstrând tradiţia, Asociaţia Internaţională a Femeii Creştine (AIFC) Braşov, care se numără printre ctitorii lăcaşului, va ajuta la pregătirea hramului din această zi, sub îndrumarea preotului paroh Constantin Neagovici. Membrele asociaţiei vor pregăti mâncarea, băutura şi coliva ce vor fi oferite credincioşilor după Sf. Liturghie. „Încă de la înfiinţare, Sf. Pantelimon este ocrotitorul Asociaţiei Internaţionale a Femeii Creştine Braşov, iar evlavia pe care o avem pentru acest sfânt este una cu totul deosebită. El este ales a fi protectorul medicilor pentru că a fost nu numai un medic în adevăratul înţeles al cuvântului, ci şi un tămăduitor al sufletelor însetate de Hristos”, afirmă Alexandra Doroş, preşedinte AIFC Braşov.

„Sfântul Pantelimon nu este numai sfânt, ci este şi tămăduitor al celor bolnavi. Oamenii văd şi apelează la acest sfânt ca la un altfel de doctor, supranumit «fără de arginţi»”, spune părintele Constantin Neagovici.

AIFC Braşov şi preotul paroh Constantin Neagovici vă aşteaptă cu drag la slujba şi la hramul Sf. Pantelimon sâmbătă, începând cu orele 8.30, la Biserica din Timişul de Sus, când se vor săvârşi Utrenia şi Sf. Liturghie. Vineri, în 26 iulie, începând cu orele 19.00, se vor oficia Vecernia, Litia şi Acatistul Sfântului Pantelimon.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite