Sentinţă definitivă pentru Bibanu – 9 ani şi 4 luni închisoare pentru trafic de minore

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Magistraţii Curţii de Apel l-au condamnat definitiv pe Mihai – Viorel Şerban, zis „Bibanu”, la o pedeapsă cu închisoarea de 9 ani şi 4 luni pentru trafic de minore.

De asemenea, i s-a interzis dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, drepturile părinteşti, dreptul de a fi tutore sau curator, dreptul de a comunica în mod direct cu victimele şi să se apropie la o distanţă mai mică de 200 de metri de victime.

În plus, magistraţii au decis şi revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 138/10 mai 2010 a Judecătoriei Făgăraş (într-un dosar de tâlhărie) şi dispune executarea acestei pedepse, pe care o adaugă la pedeapsa stabilită vineri. Astfel, „Bibanu” are de executat în final o pedeapsă de 12 ani şi 4 luni.

În plus, faţă de cele patru victime minore, instanţa a stabilit şi plata unor daune morale: 12.000 de lei pentru B.B.A., 18.000 de lei pentru P.C.P, 3.000 de lei pentru P.I. şi ehivalentul a 500 de euro în lei pentru I.L.E.

De asemenea, instanţa a dispus confiscarea sumei de 1.600 de lei de la Mihai – Viorel Şerban, sumă obţinută de la una dintre victime, şi îl obligă la plata sumei de 5.800 de lei, în favoarea statului, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 3.700 de lei reprezintă cheltuieli din faza de urmărire penală.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite