Sindromul „picioarelor neliniştite“, boala ciudată care provoacă insomnii chinuitoare. „Se manifestă la repaus, atunci când pacientul stă întins“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sindromul picioarelor neliniştite poate apărea la orice vârstă şi ne poate împiedica să dormim noaptea. Medicii spun că vindecarea afecţiunii presupune investigaţii complexe.

Sindromul picioarelor neliniştite este o afecţiune extrem de neplăcută, care apare mai des la femei decât la bărbaţi.

„Pacienţii cu această afecţiune simt o senzaţie de greutate, durere, furnicături şi chiar arsuri la picioare. Poate fi afectat doar unul dintre membre sau ambele. În general, disconfortul este în zona gleznei şi a gambei. Pacienţii care suferă de sindromul picioarelor neliniştite simt o ameliorare attunci când se ridică şi merg. Acest tip de afecţiune se manifestă la repaus, în general când pacientul stă întins şi mai ales seara. Boala poate apărea la orice vârstă, dar este mai frecventă la femei decât la bărbaţi“, spune medicul neurolog Marius Colobran.

Boala afectează foarte mult somnul pacienţilor. „Sindromul picioarelor neliniştite se manifestă şi noaptea. Pacienţii îşi mişcă în continuu picioarele, au dureri, se trezesc foarte des din somn şi nu mai pot adormi la loc. Această afecţiune poate duce la oboseală cronică. Cauzele ei nu sunt întotdeauna clare, dar lipsa de fier sau alte minerale cum ar fi magneziul poate duce la acest sindrom. De asemenea, unele afecţiuni ale nervilor sau ale sistemului circulator pot fi cauza bolii. Şi consumul de cafea seara sau oboseala excesivă în timpul zilei poate declanşa simptomele“, mai spune medicul.

Remedii pentru ameliorarea simptomelor

Pentru a diminua simptomele de plăcute pacienţii pot lua câteva măsuri. „Un programn strict de odihnă poate ajuta. Culcaţi-vă la aceeaşi oră în fiecare seară. Un masaj al picioarelor înainte de culcare poate relaxa musculatura. Nu beţi cafea seara deoarece orice excitant agravează simptomele. Încercaţi să faceţi exerciţii fizice câte o jumătate de oră în fiecare zi, deoarece ajută la combaterea crampelor musculare. Şi mersul pe jos, o jumătate de oră pe zi ajută foarte mult. Este bine să faceţi un control la medic pentru a alimina cauza bolii“, mai spune specialistul.

.

Braşov



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite