Spitalul din Codlea ar putea redeschide secţia de chirurgie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spitalul a fost închis de Ministerul Sănătăţii şi redeschis în martie 2011, în urma unor proteste de stradă. Datorită solicitărilor mari unitatea a cerut suplimentarea numărului de paturi şi redeschiderea secţiei de chirurgie.

În ultima lună, 45 de copii au fost internaţi, în condiţiile în care întreg spitalul are doar 60 de paturi.  „Încercăm pe cât posibil să internăm numai cazurile grave, în schimb şi pe secţia de îngrijiri paliative facem cu programare”, a declarat pentru Digi 24 Claudia Coste, directorul Spitalului Codlea.

Medicii de aici se descurcă greu şi din cauză că sunt prea puţini. De exemplu, spitalul nu are cardiolog şi nici urolog. „Suntem chiar pe minim cu personalul. Există acea legislaţie la 7 plecaţi unul angajat. pe medici am reuşit să-i angajăm, cu contract de prestări servicii pentru ca să putem funcţiona. Sper să se schimbe şi legislaţia şi să putem să angajăm numărul de personal necesar fiecărei secţii”, a precizat Claudia Coste, pentri aceeaşi sursă. Pacienţii prefer însă să aştepte ca coadă decât să vină până la Braşov.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite