Topul celor mai bogaţi braşoveni. Oraşul nostru are 16 miliardari în clasamentul Forbes

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ion Ţiriac este cel mai bogat dintre miliardarii braşoveni. FOTOArhivă.
Ion Ţiriac este cel mai bogat dintre miliardarii braşoveni. FOTOArhivă.

Revista Forbes România a dat publicităţii clasamentul anual pe care îl întocmeşte cu cei mai bogaţi 500 de români. Chiar dacă încă deţin averi impresionaţii, miliardarii au sărăcit pe timp de criză.

Cel mai bogat braşovean, pe locul 3 la nivel naţional, este Ion Ţiriac. Averea sa este estimată în acest an la 850 de milioane euro, cu 50 de milioane mai puţin decât în precedentul top. Un al braşovean bogat este fostul boss de la ProTv, Adrian Sârbu cu o avere de 60 de milioane de euro. El ocupă locul 65 în topul Forbes.

Un obişnuit al clasamentului Forbesc este şi Mihai Miron cu o avere de 53 de milioane de euro, cifră ce îl plasează pe locul 73 în top. Miron este proprietatul Rofarma, dar deţine şi pachetul majoritar de acţiuni la Spitalul Sfântul Constantin. Omul de afaceri s-a extins şi în zootehnie.

 Ioan Neculaie şi Marcel Butuza, cei mai cunoscuţi miliardari braşoveni au sărăcit în urma crizei. Potrivit topului Forbes, Ioan Neculaie, patronul de la Roman SA şi FC Braşov este pe locul 114 cu o avere de 32 de milioane de euro.

Marcel Butuza, patronul de la Vectra firma care a efectuat mai toate lucrările mari ale oraşului şi care acum construieşte pista aeroportului are o avere de 28 de milioane de euro şi este pe locul 141.

Pe locul 120 cu o avere de 30 de milioane de euro îl găsim pe Călin Costan patronul de la ICCO.

În topul Forbes mai apare şi familia Şoneriu (14 milioane de euro), care deţine compania Carmolimp, dar şi Silviu Strejuţ (13 milioane euro) patronul companiei Silnef care activează în domeniul reciclării.

Transportul feroviar privat i-a adus în top şi pe Ionuţ Ganea şi Costel Comana care au adunat câte 12 şi respectiv 11 milioane de euro.

 Şi patronul grupului Sergiana, Tudor Neculoiu apare în top cu o avere de 9 milioane de euro. În top a intrat şi Ioan Olaru, patronul firmei Oligopol cu o avere de 6 milioane de euro.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite