Toxiinfecţia alimentară a lotului de polo tineret se pare că ar fi fost provocată de apa de la Cabana Postăvarul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şeful Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorului, Sorin Susanu, ne-a declarat că cele mai mari suspiciuni asupra cauzei toxiinfecţiei alimentare a lotului de tineret de polo, cazat la Hotelul Olimpic din Poiana Braşov, ar fi apa pe care au băut-o la Cabana Postăvarul.

„Din păcate, aici nu au apă de la o reţea publică, ei captează, depozitează şi distribuie apa prin forţe proprii. Nu mi s-a prezentat un buletin de analiză al acestei ape, nu există elemente de siguranţă – oricine poate ridica capacul rezervorulului de beton vechi de zeci de ani, ţevile sunt ruginite, inclusiv în zona de captare, la izvor…”, ne-a declarat Susanu.

Şeful Protecţiei Consumatorului din Braşov a precizat că a prelevat probe de apă şi în câteva zile se vor primi rezultatele. Potrivit lui Susanu, probleme sunt şi în privinţa alimentaţiei: s-au găsit produse expirate, nu existau probe păstrate de la mâncarea preparată şi servită, depozitarea alimentelor era incorectă. Mai mult, la Cabana Postăvarul era un grup de copii la data controlului.

„Consider că trebuie creată o procedură de acţiune la nivel interinstituţional, iar când apar astfel de situaţii să fim anunţaţi şi să se formeze echipe mixte de acţiune. Am aflat că ar mai fi fost un alt caz de toxiinfecţie alimentară tot ieri, în zona Moieciu, dar nu am fost informaţi. Pe de altă parte, vreau să mulţumesc Jandarmeriei montane, pentru că am avut suportul lor să ajungem la Cabana Postăvarul”, a mai precizat Sorin Susanu.

Din informaţiile pe care le deţinem la aceată oră, sâmbătă dimineaţă au ajuns la Spitalul de Infecţioase opt copii cu vârsat între 11 şi 14 ani, cu toxiinfecţie alimentară, de la complexul Wiarusti din Moieciu de Sus, de pe str Valea Băngăleasa nr. 126.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite