Trei parcuri noi cu bani europeni la Băile Tuşnad, cel mai mic oraş din România. Are cel mai curat aer şi cea mai mare mofetă din lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Băile de Tuşnad, una dintre cele mai frumoase staţiuni din România. FOTOADR Centru
Băile de Tuşnad, una dintre cele mai frumoase staţiuni din România. FOTOADR Centru

Staţiunea Băile Tuşnad renumită în toată lumea pentru băile de termale şi aerul curat va avea trei parcuri noi. Acestea vor fi amenjate cu bani europeni şi se doreşte ca investiţia să atragă şi mai mulţi turişti.

Contractul de finanţare a fost semnat ieri la sediul ADR Centru din Alba Iulia. Obiectivul general al proiectului este de a crea şi extinde infrastructura de agrement, inclusiv a utilităţilor aferente, precum şi dezvoltarea infrastructurii publice pentru valorificarea atracţiilor turistice în staţiunea Băile Tuşnad. Prin acest proiect se vor amenaja trei parcuri  şi infrastructura de acces necesară în staţiunea Băile Tuşnad. Parcurile vor avea în total 8.789 de mp, iar investiţia se ridică la 6,7 milioane de lei.

 „Este cel de-al doilea proiect pe care îl semnam pe aceasta prioritate de investiţii la nivel regional, ridicând astfel valoarea sumelor atrase la mai mult de 26 milioane lei. În Staţiunea Băile Tuşnad, au mai fost finanţate, prin POR 2007-2013, obiective privind structurile de primire turistică, iar acum edilii doresc să ofere noi posibilităţi de petrecere a timpului liber, localnicilor şi turiştilor. Băile Tuşnad este una dintre cele mai frumoase staţiuni montane, nu numai din judeţul Harghita, ci şi din ţară. Chiar daca este unul dintre cele  mai mici orase, staţiunea, de importanţă internaţională, se află într-un loc deosebit de frumos, în mijlocul unor păduri de brazi şi foioase, cu un aer deosebit de curat, foarte bogat în ioni negativi”, a declarat Simion Cretu, director general ADR Centru.

Staţiunea Băile Tuşnad a apărut pe harta României în 1842 şi a devenit faimoasă pentru apele termale vindecătoare. Se spune că vindecarea miraculoasă a unui fiu de cioban a atras atenţia asupra efectului terapeutic al apelor minerale. Începând cu 1845 au început să se facă demersuri pentru exploatarea acestei resurse naturale miraculoase. Din păcate, la Revoluţia din 1848, staţiunea a fost distrusă, dar reconstruită ulterior. Acum, este o oază de linişte, o staţiune cochetă care atrage anual de zeci de ori mai mulţi turişti decât locuitori.

Staţiunea, de importanţă internaţională, se află într-un loc deosebit de frumos, pe versantul vestic al masivului vulcanic Ciomad, în Defileul Oltului la 656 de metri altitudine, în mijlocul unor păduri de brazi şi foioase, având un aer deosebit de curat, foarte bogat în ioni negativi. Oltul este cursul de apă principal al staţiunii, iar Lacul Ciucaş, care este plasat în mijlocul staţiunii, a fost creat în scop turistic.

Ape termale miraculoase

Masivul Ciomad este una dintre cele mai tinere formaţiuni vulcanice din Carpaţi, fenomenele vulcanice în zona Tuşnadului au avut un rol important în formarea şi dezvoltarea staţiunii, iar cele postvulcanice fiind foarte active, reprezintă un factor important în viaţa staţiunii Băile Tuşnad. Prezenţa emanaţiilor de bioxid de carbon şi a apelor minerale au permis practicarea tratamentelor terapeutice şi au creat condiţiile necesare pentru ca oraşul să devină o staţiune balneoclimaterică importantă.

Cercetările ştiinţifice au demonstrat că apele minerale şi tratamentele de la Tuşnad au efecte extraordinare pentru bolnavii care suferă de inimă, au probleme cu tensiunea sau cu sistemul circulator. De asemenea, apele minerale au efect liniştitor asupra sistemului nervos şi sunt eficiente în bolile de stomac.

Despre apele minerale din zona Tuşnadului există dovezi scrise încă din secolul al XVIII-lea, în care se menţionează existenţa unor izvoare de ape minerale cu efecte curative folosite de către localnicii satelor din apropiere. Denumită „Perla Ardealului“, prima bază de tratament de la Băile Tuşnad a fost realizată după proiectele lui Bela Kuklai şi s-a finalizat în anul 1890, sub denumirea „Ştefania“ (mai târziu „Sfânta Ana”).

În anul 1968, Băile Tuşnad a fost declarat oraş turistic şi a devenit astfel cel mai mic oraş din România. Are doar 1.641 de locuitori, populaţia fiind în scădere faţă de anul 2002 când erau 1.728 de locuitori.

Atracţii unice în România şi în lume

Lacul Sfânta Ana, singurul lac vulcanic din România, este considerat ca fiind cel mai curat din lume. Specialiştii spun că puritatea apei Lacului Sfânta Ana este apropiată de cea a apei distilate, având cantităţi infime de minerale. Modul în care s-a format lacul este şi acum înconjurat de mister.

Pe lângă apele minerale miraculoase, Băile Tuşnad deţine şi alte câteva recorduri. Are cel mai curat lac din lume, singura planta carnivoră din ţară şi cea mai mare mofetă.

„Roua Cerului“ este singura plantă carnivoră din România şi înfloreşte foarte rar la Tinovul Mohoş. Planta este aici de 12.000 de ani şi se hrăneşte cu insecte de 20 de ori mai mari decât ea. Îşi ademeneşte victimele cu tentaculele aflate pe marginea celor două petale, pe care strălucesc picături de sevă otrăvitoare. Le învăluie şi apoi le dizolvă până când din ele nu mai rămâne decât scheletul format din chitină. Speciile de plante şi de insecte ce trăiesc în Tinovul Mohoş au primit din partea Uniunii Europene titlul de unicat.

Băile Tuşnad mai sunt renumite şi pentru mofetele sale. Peştera Pucioasa este considerată cea mai mare mofetă naturală din lume. Pereţii peşterii sunt acoperiţi cu picături care conţin sulf şi care se folosesc în afecţiunile oftalmologice. 

La Băile Tuşnad din Harghita se poate ajunge cu maşina pe DN12 sau cu trenul pe linia Braşov-Deda. Staţiunea este situată la 37 de kilometri nord de Sfântu Gheorghe, 67 de kilometri de Braşov şi 35 de kilometri de Baraolt.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite