Braşov

articolul anterior articolul urmator

AUDIO Poliţistul Godina, care face să râdă toată România, reclamat de o „doamnă cu funcţie”, după ce a luat un permis: „Nu sunt dobitoc”

57
15 Feb 2016 19:59:07
Autor: Simona Suciu
Marian Godina a fost reclamat pentru că şi-a făcut meseria. FOTOfacebook.
Marian Godina a fost reclamat pentru că şi-a făcut meseria. FOTOfacebook.

Marian Godina a reţinut permisul unei domn care nu a acordat prioritate la trecerea de pietoni. Deranjată, pasagera din dreapta a ţinut să spună că este şefă la Crucea Roşie, să facă presiuni şi să îl reclame pe Marian Godina. În final poliţistul a fost mustrat pentru că şi-a făcut meseria.

Poliţistul Marian Godina povesteşte cum o doamnă care a spus că este Şefa de Crucea Roşie a încercat să-şi scape un cunoscut de reţinerea permisului făcând presiuni asupra agentului de circulaţie. 

Redăm, mai jos, integral, mesajul postat pe Facebook de către poliţistul braşovean:

„Deşi cu puţin timp în urmă, Poliţia Rutieră Braşov a fost decimată, şeful Serviciului Rutier Braşov fiind condamnat pentru instigare la abuz în serviciu, trăgând astfel şi 12 agenţi de poliţie după el, se pare că vechile metehne persistă, însă sub altă formă. Ca să fiu mai explicit, acel şef condamnat îşi suna subalternii din teren care îi opreau prietenii şi astfel îi scăpa de amenzi. Am fost de serviciu pe 8 februarie 2016, adică săptămâna trecută, şi am oprit o maşină al cărei şofer nu a acordat prioritate unui pieton, care a trebuit să se oprească pentru a nu fi lovit.

M-am prezentat, i-am cerut actele şoferului şi i-am spus că i se va reţine permisul. În timp ce mă duceam spre maşina poliţiei, de pe locul din dreapta faţă a maşinii oprite a coborât o doamnă care a venit la mine şi mi-a zis:
-Staţi că nu e chiar aşa, staţi să negociem că eu sunt directoarea de la Crucea Roşie Braşov şi colaborez cu şefii tăi.
-Vă rog să rămâneţi în maşină. 
Asta a fost singura replică a mea, iar doamna a urcat în maşină.
Era clar că dăduse deja telefoane, dar nu a avut curaj să mă sune careva“, scrie Marian Godina pe Facebook.

I-a luat permisul şi a fost chemat la raport

Poliţistul nu s-a lăsat intimidat şi i-a reţinut permisul bărbatului. „Mi-am făcut treaba şi i-am reţinut permisul şoferului, mai ales că Braşovul e în topul accidentelor cu pietoni loviţi pe trecere. I-am explicat că poate face contestaţie la judecătorie, dar a spus că mai întâi se va duce la şefii mei. La scurt timp după întâmplare, colegul de pe echipaj a fost sunat de şeful Biroului Rutier Braşov şi întrebat dacă unul dintre noi a reţinut vreun permis.
Deja fusese anunţat. La ieşirea din schimb am fost chemat la biroul şefului unde mi s-a reproşat că m-am purtat urât, nu m-am prezentat şi am avut un comportament neadecvat. În birou şi-a făcut apariţia şi adjunctul şefului Poliţiei Mun. Braşov care mi-a prezentat situaţia de parcă fusese prezent:
-Nu era niciun pieton pe trecere, i-ai vorbit urât şi ai fost arogant. Există şi un martor.
-Ce martor?
Şeful a zâmbit şi mi-a zis ironic:
-Era unul pe trotuar care a văzut tot. Oricum nu te văd bine, pentru că doamna face parte şi din ATOP (Autoritatea Teritorială de Ordine Publică) şi ţi-a făcut reclamaţie. Îţi dai seama că se va duce şi la domnul chestor, pentru că are intrare acolo“, mai scrie Marian Godina pe facebook.

Reclamat că şi-a făcut meseria

Se pare că ameninţările şoferului cu mult tupeu au avut un efect. „Astăzi, 15.02.2016, am fost chemat la Biroul de Control Intern unde a trebuit să dau explicaţii pentru comportamentul avut faţă de şofer. Doamna m-a reclamat că, deşi şoferul m-a întrebat cum mă cheamă, am refuzat să-i spun şi i-am zis pe un ton arogant că scrie pe procesul-verbal cum mă cheamă. Nu sunt dobitoc. Nu a deranjat pe nimeni comportamentul meu. A deranjat că mi-am permis să nu ţin cont că doamna are funcţie. Dacă era vorba de comportament, era competent Biroul de Control Intern de a soluţiona reclamaţia. În schimb, eu am fost chemat la nici 5 ore de la întâmplare. Mamăăă, câtă promptitudine din partea şefilor, ce ţin ei cont de reclamaţiile cetăţenilor. Sau e pentru că doamna aceea "a avut intrare". Şi tot pentru că nu sunt dobitoc şi ştiu foarte bine cum procedează aceşti şefi care se cred patroni, discuţia dintre mine şi acel şofer am înregistrat-o cu telefonul. Se aude foarte bine că i-am vorbit strict la subiect, ferm şi corect. Se aude şi cum mă întreabă cum mă cheamă şi îi răspund: Godină. Oare se va sesiza cineva şi se va întreba de ce în 2016 se întâmplă ca un poliţist să fie certat că işi face treaba? Sunt curios“, îşi încheie postarea Marian Godina.

   

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

57 Comentarii

Quiet Guy
15.02.2016, 20:33:28

Politistii ar trebui sa fie dotati cu camere video / audio (cum se procedeaza in US) pentru a impiedica acest tip de plingeri mai mult sau mai putin nejustificate.

+22 (24 voturi)
Stan Toma
15.02.2016, 20:37:27

Chiar asa , Atata timp cat organul „taie si spanzura ” fara justificare se impune proba video . Prea de multe ori politisti sunt invidiosi pe conducatorii auto datorita salariile de mizerie si fac abuzuri pentru a-si spori veniturile . Asta a dovedit procuratura si DNA-ul.

-8 (22 voturi)
Stan Toma
15.02.2016, 20:33:43

Te vad civil domnule politist . Prostia si domnia se plateste in orice stat . Tu ai plecat de la idei gresite demne de un civil care se vede „pe cai mari ” Adio ,apucate de altceva ,politia nu-ti prieste .

-19 (27 voturi)
berenger
15.02.2016, 20:41:53

chiar mă întrebam dacă ziarul adevărul a contactat și cealaltă parte pentru a-i afla părerea. nu mai e nevoie, am aflat-o: amenințare pe față (cu gramatica de rigoare).

+10 (12 voturi)
Stan Toma
15.02.2016, 20:43:47

Tot in adevarul .ro am vazut cum un smecher de politist a acuzat un sofer ca a trecut pe rosu , Soferul avea camera de luat vederi care contrazicea pe politist Raspunsul polismenului a fost :da-ma ba in judecata . Asa-i domnule politist din Brasov ,asa i-ai zis si doamnei ?

-12 (18 voturi)

Vezi toate comentariile (57)

Modifică Setările