Un crocodil de 4,2 metri care a băgat spaima în locuitorii din Mozambic poate fi văzut la Sfântu Gheorghe

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Crocodilul are 4,2 metri lungime. FOTOArhivă.
Crocodilul are 4,2 metri lungime. FOTOArhivă.

Crocodilul a fost expus la Muzeul Cinegetic din Sfântu Gheorghe şi poate fi admirat de vizitatori alături de alte peste 300 de trofee.

Crocodilul a fost vânat în Mozambic acum patru ani, iar pe seama lui s-au ţesut mai multe legende. Se spune că a fost un fioros crocodil mâncător de oameni care a făcut multe victime. Mai mulţi vânători din toate colţurile lunii au încercat să îl captureze, dar crocodilul nu a cedat cu una cu două.

Omul de afaceri, Sárkány Árpád, cel care a donat mare parte din piesele de la Muzeul Cinegetic din Sfântu Gheorghe, a fost de faţă când în final crocodilul a fost capturat, iar acum a reuşit aducerea lui la muzeu.

„Crocodilul este originat din Mozambic şi a fost capturat în 2012. Din  întâmplare am fost şi eu acolo cu mai mulţi vânători, printre care şi un prieten din Ucraina care a spus ă vrea să vâneze un crocodil. Atunci localnicii ne-au spus despre legenda crocodilului fioros şi cum nimeni nu reuşea să îl captureze. Era foarte agresiv, iar oamenii ne-au spus că făcuse multe victime. Amicul meu a reuşit însă să îl captureze“, a spus Sárkány Árpád.

image

Temutul crocodile uriaş poate fi văzut acum la Muzeul Cinegetic din Sfântu Gheorghe. Expoziţia este deschisă de marţi până sâmbătă între orele 10.00 şi 17.00, iar duminica între 10.00 şi 14.00.  Muzeul Cinegetic din Sfântu Gheorghe a fost inaugurat acum trei ani cu sprijinul Asociaţiei Vadon şi conţine  peste 300 de trofee de vânătoare, majoritatea donate de Sárkány Árpád.

Pe lângă trofee vizitatorii pot vedea diorama ale Munţilor Crapaţi, un bârlog al ursului în mărime naturale, cel mai mare trofeu de cerb din România şi între cele mai mari 10 din lume, dar şi o sală specială dedicată Africii. Există şi dispozitive touch-screen cu ajutorul cărora vizitatorii pot afla mai multe despre viaţa animalelor sălbatice, dar jocuri virtuale speciale pentru copii. Biletul de intrare costă 3 lei pentru copii, elevi, pensionari şi 5 lei pentru adulţi.

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite