Urşii atacă în tot mai multe locuri din partea de est a Transilvaniei. Un bărbat a fost rănit în weekend

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ursul a atacat un bărbat la Sfântu Gheorghe FOTO academia bărbaţilor
Ursul a atacat un bărbat la Sfântu Gheorghe FOTO academia bărbaţilor

Apariţiile ursului la Tuşnad sau Braşov sunt de domeniul banalului. În ultima vreme, animalul a început să apară tot mai des şi la Sfântu Gheorghe şi a atacat un bărbat

O întâlnire pe neaşteptate cu ursul poate fi fatală. Animalul extrem de puternic poate ucide un om cu o lovitură de labă, iar despre muşcătura lui ce să mai vorbim! Ursul nu este o fiară care atacă omul fără motiv, însă orice poate stârni, la un moment dat, furia animalului. Animalul se poate speria sau, şi mai rău, înfuria şi, atunci, viaţa omului este în pericol. 

Cazurile de oameni atacaţi de urs s-au înmulţit în ultima vreme şi au devenit o problemă chiar şi la Sfântu Gheorghe unde prezenţa ursului în locurile frecventate de oameni era raportată mai rar. 

Sâmbătă după-amiaza, însă, chiar primarul din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, a postat pe pagina de facebook un anunţa care făcea referire la o persoană atacată de urs în apropiere municipiului care este reşedinţa judeţului Covasna.

„Un nou atac grav al urşilor a avut loc de data aceasta între Şugaş Băi şi Sfântu Gheorghe. Persoana rănită este în stare stabilă şi primeşte îngrijiri la Spitalul Judeţean”, a anunţat edilul pe pagina de socializare. 

Bărbatul atacat de urs, în vârstă de 50 de ani, a fost transportat la spital cu multiple muşcături şi zgârieturi în zona scalpului şi pe partea superioară a corpului, respectiv umeri, spate, în zona toracică şi abdominală.

Antal Arpad a mai scris că „situaţia a depăşit limita normalităţii” şi este „de nesuportat”. Pentru stoparea atacurilor urşilor, în opinia primarului este nevoie de o „acţiune decisivă”. 

„Cred că este important să protejăm mediul natural şi urşii, dar viaţa oamenilor este cea mai importantă! Ştiu că atacurile urşilor sunt o problemă sensibilă pentru mulţi oameni, dar este nevoie de o acţiune decisivă şi nu trebuie să mai întârziem! În ciuda presiunii enorme, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tanczos Barna, face eforturi pentru a permite uciderea animalelor periculoase. În România, vânarea de carnivore mari, cum ar fi urşii şi lupii, a fost interzisă în urmă cu 5 ani, iar oameni nevinovaţi plătesc preţul acestei decizii extreme! Această situaţie este acum de nesuportat şi trebuie găsită o soluţie la problema urşilor cât mai curând posibil, pentru că această situaţie a depăşit limita normalităţii, iar echilibrul dintre om şi vânatul mare periculos a fost rupt”, a transmis edilul şef din Sfântu Gheorghe, prin intermediul reţelelor sociale.

Primarul din Sfântu Gheorghe i-a avertizat pe locuitorii oraşului să circule cu mare grijă spre staţiunea Şugaş Băi.

Vă mai recomandăm:

Suplimentele alimentare, metodă aleasă de braşoveni pentru a trece de pandemie

Festivalul de orgă din Braşov: tradiţie de aproape o jumătate de secol, reluată la Biserica Neagră după un an de pauză

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite