Braşov

articolul anterior articolul urmator

VIDEO Doi turişti, la un pas de moarte la un hotel din Poiana Braşov. Tavanul camerei s-a prăbuşit la câteva secunde după ce oamenii au ieşit din cameră

1
11 Jan 2015 15:33:42
Autor: Simona Suciu
Incidentul a avut loc la Hotelul Alpin. foto mega-travel.ro
Incidentul a avut loc la Hotelul Alpin. foto mega-travel.ro

Primele cercetări arată că de vină ar fi constructorul care nu ar fi fixat bine tavanul fals de placa de beton. Protecţia Consumatorului a declanşat o anchetă.

Cei doi turişti au scăpat ca prin urechile acului. Au ieşit pe uşa camerei de hotel şi intenţionau să ajungă la schi. La câteva secunde au auzit o bubuitură puternică, iar când au deschis uşa au văzut că mare parte din tavan s-a prăbuşit. Reprezenţii Hotelului Alpin le-au oferit turiştilor o altă cameră gratuită, dar aceştia au refuzat.

Reprezentanţii Protecţiei Consumatorului au demarat o anchetă pentru a stabili cine se face vinovat de accident. Camera a fost sigilată, dar se vor face verificări în tot hotelul pentru a se vedea dacă turiştii sunt sau nu în siguranţă.

„Deocamdată suntem în cercetare. A căzut o parte din tavan, pe o suprafaţă de câţiva metri pătraţi. Nu înţelegem nici noi cauza producerii acestui accident. Camera este momentan conservată pentru expertiza unei firme de specialitate. În funcţie de rezultatul anchetei, vom stabili cine se face vinovat, dar cel mai probabil este vina constructorului care a realizat lucrarea“, a declarat Sorin Susanu, şeful Protecţiei Consumatorului Braşov.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Stefan VLAD
12.01.2015, 19:45:33

sunt curios si eu cine era constructorul?

Modifică Setările