VIDEO O maşină s-a făcut scrum pe Drumul spre Poiana Braşov. Aceasta s-a aprins din senin şi a ars ca o torţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şoferul a reuşit să iasă la timp din maşină, să aceasta a ars în proporţie de 90%. Foto: Alex Iuga
Şoferul a reuşit să iasă la timp din maşină, să aceasta a ars în proporţie de 90%. Foto: Alex Iuga

Un autoturism a luat foc miercuri, în jurul orelor prânzului, în timp ce urca pe drumul de Poiană. Şoferul a apucat doar să tragă maşina în afara păţii carosabile în parcarea de la Belvedere şi să iasă din maşină.

O autospecială cu apă şi spumă a intervenit pentru a stinge flăcările, care cuprinseseră întregul autoturism. Fumul negru, dar şi flăcările înalte au putut fi observate de la o distanţă considerabilă, ţinând cont că se afla în zona de belvedere care face legătura între oraş şi staţiunea Poiana Braşov.

În conformitate cu precizările purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov, Ciprian Sfreja, autoturismul a ars în proporţie de 90%, însă, din fericire, nu au fost înregistrate şi victime omeneşti. Cel mai probabil, incendiul s-a produs din cauza unui scurtcircuit la instalaţia electrică a autoturismului.

Sursa video: Alex Iuga

Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite