VIDEO O pensionară din Braşov şi-a dat foc la casă pentru că nu a putut plăti întreţinerea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pensionara şi-a incendiat apartamentul cu două camere în care locuia, situat la etajul nouă al unui bloc de pe strada Zorilor.

Incendiul a izbucnit aseară, în jurul orei 23.00. Bătrâna, o femeie de 70-80 de ani, a luat două sticle cu diluant şi le-a dat foc, după care a fugit. Flăcările au cuprins întregul apartament, iar vecinii au sunat imediat la 112. La faţa locului s-au deplasat două autospeciale ale ISU Braşov.

Pompierii s-au chinuit aproximativ o oră să stingă focul. Intervenţia a fost destul de dificilă, din cauza fumului dens şi al căldurii, iar locatarii de la etajele şapte, opt, nouă şi zece au fost evacuaţi.

Iaşi: Tentative de sinucidere în lanţ din cauza sărăciei

Una dintre camere a ars în totalitate, iar cealaltă încăpere şi bucătăria au fost afectate de fum şi căldură. Din primele cercetări, se pare că proprietara a autoincendiat apartamentul, după care l-a părăsit", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Braşov, Ciprian Sfreja.

Bătrâna a ameninţat în mai multe rânduri că-şi dă foc la casă din cauza datoriilor.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Braşov



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite