De 1 Mai, mii de buzoieni aleg să petreacă la iarbă verde lângă Mănăstirea Ciolanu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Buzoienii vor umple pajiştile de la Haleş - Ciolanu
Buzoienii vor umple pajiştile de la Haleş - Ciolanu

A intrat în obişnuinţa buzoienilor ca de 1 Mai, de Ziua Muncii, să iasă la iarbă verde cu familia şi prietenii. Cei mai mulţi se vor îndrepta pe pajiştile dintre Haleş şi mănăstirea Ciolanu, dar şi în apropierea mănăstirii Ciolanu.

Petrecerile în aer liber, la grătare, nu sunt însă variantele cele mai ieftine de petrecere a zilei de 1 Mai. Un simplu calcul arată că numai pentru deplasarea cu autoturismul în zonele consacrate acestei activităţi de agrement necesită o investiţie de câteva zeci de lei.

Pentru a afla care este bugetul minim pe care o familie din patru membri ar trebui să îl pună deoparte, ca să iasă la picnic în aceste zile, am parcurs mai întâi un tur virtual al magazinelor din oraş, care, am aflat, de 1 şi 2 mai vor fi deschise încă de la prima oră a dimineţii.

Dacă nu aveţi nimic pregătit, vă costă  cel puţin 30 de lei un minigrătar, ustensilele de bucătărie şi sacul cu mangal. Mai daţi 14 lei pe un kilogram de cotlet de porc, 10 lei pe o caserolă cu mici, 18 lei pe un kilogram de frigărui, 6 lei pe patru pâini şi încă 10 lei pe muştar şi alte mirodenii pentru carnea de grătar. Trageţi linie şi plătiţi din start 88 de lei.

Ajungeţi la raionul pentru băuturi şi constataţi că trebuie să plătiţi 2 lei pe apa minerală, 10 lei pe un litru de vin, 6 lei pentru o Coca-Cola la 2 litri şi 10 lei pe un bax cu şase doze de bere. Mai scoateţi încă 28 de lei din portofel.

Dacă vă decideţi să petreceţi ziua pe pajiştile de la Haleş – Ciolanu, care în aceste zile devin o adevărată Mecca a turiştilor de o zi, trebuie să alimentaţi maşina la prima benzinărie pe care o întâlniţi. Sunt 70 de kilometri, dus – întors, iar ca să nu aveţi emoţii, alimentaţi de cel puţin 30 de lei. Aveţi deja un gol în buget de aproape 146 de lei!

Credeaţi că aţi scăpat? Pe pajiştile de la Haleş veţi fi vizitaţi de taxatorii unei firme, care a preluat în umră cu câţiva ani, în concesiune, terenul Mănăstirii Ciolanu. ”Tot terenul pe care se aşează turiştii, adică din sat şi până la tabăra de sculptură, aproximativ 20 de hectare, se află în grija firmei care deţine un motel în zonă. Taxează cu câte 5 lei fiecare maşină care intră pe spaţiul verde”, ne-a lămurit Părintele Ioanichie, stareţul Mănăstirii Ciolanu

.

Pădurea Spătaru, varianta pentru nostalgicii cu bani puţini

Cea mai apropiată zonă de picnic pentru orăşeni este Pădurea Spătaru, aflată la zece kilometri de municipiu. Este locul unde buzoienii ieşeau la grătare, de 1 Mai, încă dinainte de Revoluţie. Nu o să fie nicio taxă pentru iarbă verde, promite primarul din Costeşti, comuna pe raza căreia se întinde pădurea Spătaru.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite