Şi-a dat seama că a fost vizitat de un hoţ abia după ce s-a trezit din beţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat de 49 de ani, din Padina, a sesizat poliţia din localitate cu privire la faptul că în urmă cu două zile i-au fost furaţi 675 lei şi un telefon mobil. Păgubitul a realizat târziu că a fost victima unui furt, în timp ce era acasă, beat. A avut nevoie de multe ore până să se trezească din starea avansată de ebrietate.

Imediat după primirea sesizării au fost demarate activităţile pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a comis fapta şi pentru identificarea bănuiţilor.

Din cercetările efectuate s-a stabilit faptul că un bărbat de 25 de ani, din localitate, ar fi intrat în locuinţa păgubitului şi, profitând de faptul că acesta era sub influenţa alcoolului, ar fi sustras telefonul lăsat la vedere şi suma de bani.

Prejudiciul a fost recuperat integral de poliţişti şi predat persoanei vătămate. A fost întocmit dosar penal şi poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite