A fost arestată mama care şi-a omorât copilul în bătaie, după care l-a muşcat. Expertiza psihiatrică a fost decisivă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Georgiana are 27 de ani Sursa Facebook
Georgiana are 27 de ani Sursa Facebook

Tânăra din Pogoanele care şi-a omorât copilul în bătaie a fost arestată preventiv pentru 30 de zile. Potrivit expertizei psihiatrice, ea avea discernământ în momentul în care a comis fapta. Ea ar fi recunoscut la anchetă că şi-a lovit copilul până când acesta nu a mai respirat, deşi la început aruncase vina pe ceilalţi doi copii.

Până la efectuarea expertizei psihiatrice, tânăra a fost internată la Spitalul de Neuropsihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă Buzău.

„Admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău. (…) dispune arestarea preventivă a inculpatei ANDREI GEORGIANA-MIHAELA, pentru infracţiunea de violenţă în familie (în modalitatea normativă a omorului), (…) pe o durată de 30 de zile, începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă emis în baza prezentei încheieri. (…) dispune ridicarea măsurii internării medicale provizorii a inculpatei Andrei Georgiana – Mihaela. (…)”, se precizează în încheierea de şedinţă.

Tragedia a avut loc pe 1 februarie 2021, însă fapta a fost tratată de anchetatori ca moarte suspectă până când au ieşit la iveală detalii înfiorătoare din acest episod.

Acuzată de uciderea băieţelului este Georgiana Andrei, o tânără de 27 de ani. Într-o clipă de furie, şi-ar fi bătut copilul până l-a lăsat fără suflare. 

Băieţelul fusese lăsat în cameră cu doi fraţi mai mari, un băiat de 4 şi o fată de 11 ani. Iniţial, femeia a declarat că micuţul s-a autoaccidentat când se juca cu fraţii mai mari.

„Sărea în pat şi a căzut pe podea”, le-a spus tânăra poliţiştilor şi rudelor

Cadrele medicale solicitate să-l preia pe băiatul plin de sânge au găsit victima în stop cardio-respirator, în faţa porţii, unde s-au chinuit mai bine de o oră să-l resusciteze. Efortul a fost însă în zadar.

Rezultatele necropsiei au sosit cu o întârziere de peste două luni, iar acestea au indicat că moartea micuţului a fost violentă, cu hemoragie intra-craniană. Pe corp, el avea mai multe urme lăsate de muşcături.

  

Bănuielile procurorilor s-au adeverit atunci când fetiţa de 11 ani a rupt tăcerea, în cadrul audierilor care au avut loc în centrul de plasament în care este internată. 

La autopsie, medicii legişti au constatat că moartea băieţelului a fost una violentă, cu hemoragie intracraniană. Mai mult, copilaşul avea muşcături pe tot corpul.

Mama micuţului ar fi declarat că l-a muşcat pe copil ca să-şi revină. Rezultatul necropsiei şi mărturia fiicei sale au fost suficiente pentru anchetatorii buzoieni, astfel că au decis să schimbe încadrarea la omor calificat.

Potrivit localnicilor din Pogoanele, copiii au taţi diferiţi, iar băieţelul decedat ar fi fost născut când concubinul tinerei era plecat din ţară. 

Bărbatul s-ar fi obişnuit cu ideea, dar scandalurile se ţineau lanţ în familie din această cauză. Acesta ar fi fost şi motivul pentru care tânăra intrase în depresie şi se răzbuna periodic pe copil.

Vă recomandăm şi:

Urmăriri şi bătăi ca-n filme, pe stradă, în Buzău. Ţinta agresorilor: un activist civic

Măsura radicală luată de un fermier român sătul să caute în zadar muncitori pentru a strânge recolta

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite