Accident soldat cu moartea unui elev militar de la Boboc şi rănirea altor trei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
buzau

Un elev al Şcolii de Maiştri şi Subofiţeri a Forţelor Aeriene „Traian Vuia” de la Boboc, de 32 de ani, a murit iar alţi trei camarazi, cu vârste în jur de 30 de ani, au fost grav răniţi, miercuri seară, după ce autoturismul în care se aflau s-a lovit de un copac chiar în apropiere de poarta unităţii militare.

UPDATE O anchetă militară a fost dispusă joi în cazul accidentului produs miercuri seară.

Elevii se întorceau la unitate când şoferul, tânărul de 32 de ani, a pierdut controlul direcţiei de mers şi s-a lovit violent de un pom aflat pe marginea drumului ce leagă satul Gara Boboc de baza militară.

În urma coliziunii, şoferul maşinii, R.G. Comăneci, din municipiul Ploieşti, a decedat iar ceilalţi trei colegi au fost grav răniţi. 

Pentru unul dintre aceştia a fost solicitat un elicopter SMURD care a preluat victima pentru a o transporta la un spital din Capitală. Acesta a suferit o fractură de bază de craniu.

Ceilalţi doi  elevi au fost transportaţi cu ambulanţele la spitalul judeţean de urgenţă Buzău. Accidentul este anchetat de către o echipă condusă de către procurori militari întrucăt s-a produs pe raza unitaţii.

Nu este pentru prima dată când elevii Şcolii de Maiştri Militari şi Subofiţeri sunt implicaţi în astfel de accidente la doar câţiva paşi de intrarea în unitatea militară. Alte două accidente având drept cauză viteza excesivă urmată de pierderea controlului direcţiei având loc în  21 iulie 2007 şi 21 mai 2009.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite