Achiziţii importante pentru echipa de handbal SCM Gloria Buzău

0
Publicat:
Ultima actualizare:

SCM Gloria Buzău a profitat de retragerea formatiei CSM Roman din campionat şi a reuşit să parafeze înţelegeri cu două jucătoare importante. Este vorba despre Carmen Stoleru şi Ana Maria Simion, care au semnat cu echipa din Buzău, ocupanta locului 6 in Liga Naţională de handbal feminin.

SCM Gloria Buzău a adus, zilele trecute, două noi jucătoare de handbal. Este vorba de Carmen Stoleru şi Ana Maria Simion, jucătoare care au evoluat la CSM Roman, echipă desfiinţată săptămâna trecută.

Carmen Stoleru, cea care a evoluat pentru Roman în ultimele 11 sezoane, căpitanul echipei, a ajuns la o înţelegere cu oficialii clubului SCM Gloria Buzău. În vârstă de 32 de ani, Stoleru este unul dintre cei mai apreciaţi interi stânga din ţară, cu experienţă la nivel naţional şi european.

Tot la Buzău a ajuns şi extrema dreaptă Ana Maria Simion, golghetera Romanului, cu 32 de goluri, în cele şapte partide disputate în acest sezon. Extrema dreaptă de 30 de ani, din Slatina, juca pentru Roman de la începutul sezonului 2017-2018 şi a mai trecut prin carieră pe la Rulmentul Braşov, Slatina, Ştiinţa Bacău, CSM Cetate Deva şi HCM Râmnicu Vâlcea.

După 8 etape, SCM Gloria Buzău se află pe locul 6 în clasamentul Ligii Florilor. 

buzau
Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite