Apelul disperat al unei tinere adoptate în Franţa: ”Sper ca în pragul sfintelor sărbători de iarnă să reuşesc a afla cine mi-a dat viaţă”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
buzau

Sute de tineri români care au fost adoptaţi de străini, în deceniul care a urmat Revoluţiei, şi-au găsit părinţii naturali cu ajutorul unei buzoience care administrează o pagină de Facebook specială. Pe contul ”Copiii niciodată uitaţi ai României“ sunt mesaje şi din partea unor tineri care au fost adoptaţi din Buzău, la începutul anilor '90.

După Revoluţie, zeci dacă nu sute sute de copii din Buzău au fost încredinţaţi spre adopţie unor familii din străinătate. Acum au peste 20 de ani şi sunt cetăţeni ai unor state din Occident. 

Nu le lipseşte nimic, material, însă de când şi-au decoperit originea, mulţi dintre ei au un gol în suflet, pe care mărturisec că l-ar umple numai după găsirea părinţilor biologici, ai fraţilor sau surorilor din România.

Lor le-a întins o mână de ajutor buzoianca Ileana Cunniffe Băiescu, care de mai mulţi ani administrează o pagină de Facebook creată special pentru tinerii plecaţi din România în familii adoptive de peste graniţă care vor să îşi găsească rudele din ţară.

Cel mai nou dintre mesajele publicate pe pagina ”The never forgotten Romanian children - Copiii niciodată uitaţi ai României“ îi aparţine Panseluţei Radu, o buzoiancă născută în 1996. La vârsta de cinci ani, a fost adoptată din România de o familie de francezi. 

”Numele meu a fost Radu Panseluţa, născută în municipiul Buzău, la data de 14 Aprilie 1996. La o lună de zile, am fost transferată la orfelinatul din Slobozia, unde am locuit până la transferul într-o familie maternă; de aici într-un final, am fost adoptată de o familie minunată din Franţa”, scrie Panseluţa pe pagian de Facebook administrată de Ileana Cunniffe Băiescu. 

Tânăra acum de 22 de ani doreşte foarte mult să-şi găsească familia, rudele şi fraţii. ”Numele mamei mele era Radu Corabia, bănuiesc că din municipiul sau judeţul Buzău. Sper ca în pragul sfintelor sărbători de iarnă, să reuşesc a afla cine mi-a dat viaţă, cum sunt fraţii mei şi ce sa întâmplat atunci”, a mai scris Panseluţa. 

Aproape toţi tinerii care îşi descoperă familiile îşi pun problema dacă acestea vor să îi revadă, pentru că le este teamă că, după ce au fost abandonaţi o dată, să nu fie respinşi din nou. Au fost şi câteva cazuri în care mamele nu au vrut să îşi revadă copiii înstrăinaţi, de teamă că îşi vor destrăma actualele familii care nu ştiu nimic despre existenţa unui copil dat spre adopţie.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite