Atenţie ce nume îi puneţi copilului. De ce riscă adolescentul Mihăiţă să devină un adult timorat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alegerea numelui pentru copiii noştri trebuie să fie bazată pe un raţionament profund, spun psihologii, şi nu la întâmplare. Specialiştii avertizează că un prenume nepotrivit poate modela ireversibil personalitatea individului, efect pe care l-ar mai putea avea şi cacofonia rezultată prin asocierea numelui cu prenumele.

Numeroase studii realizate în lume au condus la concluzia că prenumele noastre, etichetele pe care le purtăm toată viaţa, sunt extrem de importante în modelarea personalităţii. De aceea, trebuie să fim foarte atenţi atunci când hotărâm ce nume de botez le atribuim copiilor. Un prenume neinspirat l-ar putea afecta pe individ începând din copilărie.

Prenumele îi influenţează copilului felul de a fi, respectul de sine, imaginea în societate, cariera si chiar sănătatea emoţională. Într-un fel se comportă preşcolarul mândru de prenumele său şi altfel este atitudinea copilului căruia îi este ruşine cu numele pus la botez în cine ştie ce împrejurare.

Psihologii au demonstrat faptul că prenumele au o reală influenţă asupra celor care le poartă iar în sprijinul acestei teorii menţionează că în India sau în Japonia, numele copiilor este direct influenţat sau inspirat din substantive comune pozitive precum curaj, bucurie, lumină sau zâmbet.

”Numele este foarte important în periplul nostru de a ne găsi identitatea pe lumea asta. Din a doua copilărie ne gândim ce o să fim, cum o să fim, cu cine o să semănăm din istorie, de exemplu, dintre personalităţile care au marcat umanitatea. Când pui copilului nume de sfânt, numele unei personalităţi, automat îşi dezvoltă încrederea în sine, dorinţa de autocunoaştere şi de autodepăşire, Fiecare adolescent, în dorinţa sa de a se proiecta în viitor, îi este mai uşor purtând un nume cu predestinaţie”, spune psihiatrul buzoian Maria Cristache.

În zilele noastre, încă sunt numeroase familiile unor creştini care aleg să-şi boteze copiii după numele unor sfinţi, precum Gheorghe, Ion sau Vasile. Nimic rău în asta, spun specialiştii în comunicare, dar până la un punct. 

Prenumele arhaice ori inspirate din Biblie, precum Simion sau Elisabeta ori Tabitha, în cazul fetelor, pot deveni o povară pentru copii, atunci când în comunitate ele sunt percepute ca fiind demodate. Posesorii acestor nume ajung să simtă un disconfort psihic din cauza prejudecăţilor din jur, spun specialiştii, şi încep să îşi ascundă identitatea pe cât posibil, să se ferească de expunere, devenind în timp persoane introvertite, cu probleme de adaptare socială.

Sursa gabimacovei.ro

image

Dacă prenumele are o rezonanţă plăcută, aşa va fi catalogată şi persoana care îl poartă. ”Să ne gândim numai la felul în care sunt percepute prenumele româneşti precum Vasile, Ghiţă, Vasilică, Marioara. Dacă sunt tinere, persoanele care le poartă se simt complexate şi, de cele mai multe ori, percepute greşit de ceilalţi”, scrie portalul medical csid.ro. 

Un efect negativ în dezvoltarea comportamentală l-ar putea avea şi atribuirea unor diminutive ale numelor. Altfel este văzut un Mihăiţă, la 10 ani, şi altfel, la maturitate. Cei cu nume de alint trecut în buletin riscă să aibă mai târziu probleme în a-şi impune prestanţa. 

”Una este să fii un bărbat de 50 de ani şi să porţi nume diminutiv şi alta e în copilărie. Din fericire, părinţii sunt din ce în ce mai orientaţi şi pun două prenume. Dar şi aici sunt riscuri de a crea alinieri nepotrivite, inducând impresia personalităţii duble”, spune psihiatrul Maria Cristache.

Alţi părinţi, în încercarea de a-i conferi copilului lor o aură specială, de a-l face să pară “deosebit”, aleg pentru copiii lor nume aparte, ce nu se regăsesc printre numele tradiţionale, recurgând la prenume străine. În România, influenţa telenovelelor latino-americane s-a manifestat mai ales în mediul rural sau în comunităţile rome, prin botezarea copiilor cu prenume ca Marisol, Isaura sau Gaviota, Fernando sau Alberto.

Sursa ziarullumina.ro

image

Mai grav este atunci când copilului îi este pus un nume asociat în mentalul colectiv cu vreo întâmplare nefericită din istorie sau cu personaje haioase, aşa cum noi îl avem pe Dorel, cel care face totul pe de-a-ndoaselea. O concluzie în acest sens au emis-o, în 2009, cercetătorii Universităţii Oldenburg, din Germania, care au trimis unui număr de 2.000 de cadre didactice de la şcoli elementare germane un chestionar anonim cu întrebari legate de reacţiile  provocate acestora de diferitele nume de botez ale elevilor pe care îi şcoleau. 

Au aflat că numele de Kevin, de exemplu, trimitea automat la ideea preconcepută şi fără absolut nicio bază reală, din moment ce profesorii nici nu cunoşteau elevul respectiv, că băiatul cu pricina ar avea probleme cu disciplina şi rezultate proaste la învăţătură. De menţionat că numele Kevin a devenit celebru în urma seriei de filme Singur Acasă, al cărei personaj principal este copilul problemă interpretat de Macaulay Culkin.

Sursa tvmania.ro

image

Psihologii ne mai spun că este important pentru evoluţia psihică a copilului ca, atunci când alegem numele, să ne asigurăm că rostirea celor două prenume sau a prenumelor împreună cu numele de familie să nu genereze cacofonii, cum ar fi Dincă Camelia. Este bine de ştiut că existenţa a cât mai multe vocale deschise şi economia de consoane în nume îi conferă acestuia o rezonanţă mai plăcută.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite