Atragerea de medici pe toate specialităţile, printre obiectivele noului director medical al SJU Buzău

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto SJU Buzău
Foto SJU Buzău

Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău are, de la 1 martie, un nou director medical. Este vorba despre Andreea Daniela Meleru, medic de Medicina Muncii.

Este născută pe data de 5 decembrie 1977, în oraşul Alexandria, judeţul Teleorman, este căsătorită şi are patru copii. 

A absolvit Facultatea „Carol Davila” din Bucureşti, iar rezidenţiatul l-a efectuat la Spitalul Floreasca, după care a început specializarea în Medicină de Urgenţă şi ulterior s-a transferat pe specialitatea Medicina Muncii. 

Motivul pentru care a acceptat postul, după cum reiese din declaraţia sa, este pentru că îşi doreşte ca relaţia medic-pacient să fie bazată pe empatie, respect şi bune practici medicale. 

De asemenenea, îşi doreşte o organizare mai bună, din punct de vedere medical, în cadrul spitalului.

„Obiectivul meu este optimizarea activităţii medicale prin atragerea de medici pe toate specialităţile, creşterea satisfacţiei pacienţilor şi o colaborare cât mai bună între personalul angajat din cadrul spitalului, pentru o atmosferă de lucru cât mai plăcută”, a declarat dr. Andreea Meleru.

Medicul Andreea Daniela Meleru lucrează în Spitalul Judeţean de Uugenţă Buzău din anul 2009.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Comorile străbunilor, la judecata nepoţilor. Resuscitarea artei tradiţionale în „Athosul românesc“ FOTO

„Lacul cu Butuci”, delta din inima Bărăganului. Localnicii speră să devină staţiune VIDEO

 

Cum arată „colţii” care dau numele unei celebre zone montane din România. Piatra semipreţioasă renumită în regiune

Buzău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite