Autorităţile buzoiene cer Ministerului Sănătăţii ca Spitalul din Nehoiu să fie transformat în unitate COVID. S-au înregistrat cifre record de infectări

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arhivă
Arhivă

Spitalul Orăşenesc Nehoiu va fi transformat în spital COVID, o cerere în acest sens ajungând deja la Ministerul Sănătăţii. Autorităţile buzoiene solicită această măsură în contextul exploziei de cazuri COVID şi a faptului că în Spitalul Judeţean şi Spitalul Râmnicu Sărat toate locurile destinate acestei afecţiuni sunt deja ocupate.

La Spitalul Nehoiu ar urma să fie amenajate 45 de paturi pentru bolnavii COVID, acolo urmând a fi tratate doar cazurile uşoare şi medii, nu critice, deoarece unitatea nu are medic epidemiolog, infecţionist şi nici  pneumolog, specializări esenţiale în tratarea bolnavilor cu coronavirus.

Astfel, spitalul va fi închis pentru bolnavii diagnosticaţi cu alte afecţiuni decât COVID. Aceştia vor avea la dispoziţie doar Ambulatoriul de specialitate.

Propunerea de transformare a Spitalului Nehoiu în spital COVID a fost transmisă Ministerului Sănătăţii spre aprobare.

Dacă ministerul de resort îşi va da acceptul pentru transformarea spitalului în spital COVID, unitatea va trebuie dotată rapid cu medicamente pentru tratarea bolnavilor cu COVID, cu echipamente şi va trebui urgentată crearea de circuite. 

Spitalul nu deţine instalaţie de oxigen, astfel că bolnavii care au nevoie de oxigen îl vor primi de la butelii şi concentrator, iar eventualele cazuri care se vor agrava vor fi trimis fie la Spitalul Judeţean fie la Spitalul Municipal din Râmnicu Sărat. 

Marţi, la Buzău, DSP a raportat cel mai mare număr de infectări din ultimele luni: 146, cel mai mic pacient având doar 2 luni. 

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Trupul fără suflare al unei femei, descoperit într-un BMW parcat pe o stradă lăturalnică. Avea trei copii 

 Cine este medicul găsit mort într-un spital privat din Constanţa. Anchetatorii iau în calcul sinuciderea

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite