Buzău

articolul anterior articolul urmator

Autorităţile buzoiene, în impas după ce s-au epuizat fondurile pentru reabilitarea unui important colegiu

0
25 Jun 2021 13:04:01
Autor: Iulian Bunila
Lucrările de reabilitare a Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” au început în 2018
Lucrările de reabilitare a Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” au început în 2018

Veste neplăcută pentru elevii şi profesorii Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” din municipiul Buzău: fondurile pentru finalizarea lucrărilor de reabilitare a clădirii monument istoric în care a funcţionat, până acum trei ani, liceul, s-au terminat.


Primăria Buzău a fost notificată de Ministerul Dezvoltării cu privire la faptul că s-au terminat banii alocaţi prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală. 

Prin intermediul acestuia, fusese asigurată finanţarea de aproape şase milioane de euro necesară reabilitării clădirii colegiului.

Într-o postare pe Facebook, viceprimarul Ionuţ Apostu a anunţat că Primăria Buzău, care este doar beneficiar al proiectului, va încerca să găsească resurse financiare pentru ca lucrările să fie duse la bun sfârşit.

”Am crezut că la Bucureşti sunt oameni serioşi! Bun, vom căuta soluţii locale ca de fiecare dată să finalizăm lucrările, e păcat însă, noi ne facem treaba, dar dacă printre membri PNL-USR există vreun absolvent de Eminescu, îl rog să se încuie în baie, să nu iasă pe stradă că e de rău!”, a scris viceprimarul Ionuţ Apostu pe Facebook. 

Lucrările de reabilitare a Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” au început în 2018 şi ar fi trebuit să se finalizeze în cel mult doi ani. Din cauza întârzierii plăţilor şi a lipsei forţei de muncă au apărut devansări ale termenului de finalizare.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Urmăriri şi bătăi ca-n filme, pe stradă, în Buzău. Ţinta agresorilor: un activist civic

Măsura radicală luată de un fermier român sătul să caute în zadar muncitori pentru a strânge recolta

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările