BACALAUREAT 2013, sesiunea de toamnă: 356 de elevi buzoieni consideră oportună recorectarea lucrărilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În sesiunea de toamnă, în judeţul Buzău, promovabilitatea a fost de 30,88%
În sesiunea de toamnă, în judeţul Buzău, promovabilitatea a fost de 30,88%

Rezultatele examenului de Bacalaureat 2013, sesiunea de toamnă, au fost afişate luni, înainte de ora 12.00, conform calendarului, iar imediat după, timp de patru ore, elevii nemulţumiţi au avut ocazia să depună contestaţii.

La nivelul judeţului Buzău, un număr de 356 de contestaţii au fost depuse, luni, după afişarea rezultatelor la Bacalaureatul de toamnă. Cele mai multe cereri de recorectare, 121, au fost depuse de elevii nemulţumiţi de nota primită la proba scrisă de Limba şi literatura română, în timp ce la matematică, au fost depuse 103 contestaţii.

În sesiunea de toamnă a Bacalaureatului, în judeţul Buzău, promovabilitatea a fost de 30,88%, cu aproximativ zece procente peste media naţională.  

Rezolvarea contestaţiilor este programată în zilele de 3 şi 4 septembrie, pentru ca rezultatele finale să fie afişate joi, 5 septembrie.

Citeşte şi: REZULTATE BACALAUREAT DE TOAMNĂ 2013 Promovabilitatea în judeţul Buzău este de 30,88%

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite