Buzău: Bărbatul care s-a urcat pe casă şi ameninţa că se aruncă de acolo a renunţat la gest, după 15 ore

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Politie
Politie

Bărbatul din localitatea buzoiană Costeşti, care s-a urcat pe casă şi ameninţa că se aruncă de la circa 10 metri înălţime, a renunţat la gestul său, după mai mult de 15 ore.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău, tânărul a fost coborât de pe acoperişul casei sale după circa 15 ore.

Bărbatul a fost coborât cu ajutorul unei funii şi al pompierilor, în urma discuţiilor purtate cu autorităţile şi cu familia şi vecinii.

Bărbatul are probleme psihice. În noaptea de marţi spre miercuri, el s-a încuiat într-o cameră a casei, rudele speriindu-e că s-ar putea sinucide. La un moment dat, oamenii au sunat la 112 şi au cerut sprijinul Poliţiei.

Spre dimineaţă, bărbatul s-a urcat pe acoperişul casei şi acolo a stat până miercuri la ora 21.00, când psihologul şi un negociator de la Poliţia Judeţeană, sprijiniţi de pompieri, dar şi de familie, l-au convins să coboare.

Bărbatul va fi transportat acum.la Spitalul de Psihiatrie Săpoca.

Buzău



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite