Buzău: Urmaşul lui Preda Buzescu, stăpân peste pădurile din nordul judeţului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Moştenitorul ar fi proprietarul pădurilor din judeţ
Moştenitorul ar fi proprietarul pădurilor din judeţ

Judecătoria Pătârlagele i-a recunoscut inginerului Năstase dreptul de proprietate pe o suprafaţă enormă de teren. În timp ce suprafeţele întinse de pădure de pe Valea Buzăului au fost disputate de Academia Română pe de o parte şi obştile de moşneni, pe de altă parte, un inginer din Ruşeţu a convins justiţia să îi atribuie lui nu mai puţin de 63 000 de hectare de teren împădurit.

Argumentul forte al lui Teodor Năstase a fost acela că este urmaşul lui Preda Buzescu. A depus în acest sens acte doveditoare şi după mai bine de trei ani de proces Judecătoria Pătârlagele i-a reconstituit dreptul de proprietate pe o suprafaţă imensă ce cuprinde zone din comune precum Gura Teghii, Bozioru, Colţi, Cislău, Siriu.

Hotărârea nu este însă una definitivă, iar Paul Beganu, prefectul judeţului a anunţat deja că o va ataca la Tribunal.
Teodor Năstase, care este pe cale să devină cel mai mare proprietar de păduri din România susţine că a studiat cu minuţiozitate în arhive şi a găsit documente vechi care îi probează descendenţa boierească. Omul nu se bucură încă de succesul repurtat pe plan local, dar ştie ce va face în cazul în care sentinţa dată de Judecătoria Pătârlagele va fi confirmată de instanţele superioare. „ Eu sunt din Nehoiu şi vreau să repun pe picioare fabrica de cherestea de acolo" ne-a declarat Teodor Năstase.


S-a cerut mai mult decât suprafaţa împădurită a judeţului


Procesul a fost unul complex, iar dosarul foarte voluminos. Pretenţiile iniţiale au vizat o suprafaţă de 154 000 de hectare în condiţiile în care tot terenul împădurit al judeţului este de 152 000 de hectare. „Suntem în imposibilitate de a pune în aplicare sentinţa" a declarat prefectul Paul Beganu.
Au fost implicate comisiilie de fond funciar din mai multe localităţi din zona de munte unde sunt situate terenurile revendicate, iar obştile moşnenilor au încercat la rândul lor să intervină în proces.

Cererea le-a fost însă respinsă de magistratul care a judecat dosarul. A fost însă admisă intervenţia în proces a SC Express Invest SRL, societate din Bucureşti care a cumpărat drepturile litigioase.

Hotărârea a fost comunicată Comisiei Judeţene de fond funciar , însă lucrurile de aplicat nici nu poate fi vorba. Cel puţin deocamdată pentru că judecata cu siguranţă va mai dura, la instanţele superioare.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite