Cadoul perfect! Două gemene sărmane au primit proteze auditive de la ”rotarienii” buzoieni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Două surori cu probleme mari de auz din Buzău, aflate în evidenţa Direcţiei pentru Protecţia Copilului, vor putea asculta pentru prima dată colinde, graţie unei sponsorizări din partea Clubului Rotary din Buzău. Membrii acestuia au investit 12.000 de lei într-un demers nobil, acela de a le oferi proteze auditive performante celor două fete.

La jumătatea lunii septembrie, un reprezentant de la DGASPC Buzău le-a prezentat rotarienilor câteva cazuri sociale speciale, pe care clubul le-a inclus în portofoliul lor de proiecte, spre rezolvare urgentă.

Primul dintre acestea a şi fost realizat. Este vorba despre asigurarea consultaţiilor medicale şi a unor proteze auditive ultra-performante pentru Oana şi Mădălina Ţigănuş, două eleve gemene, în vârstă de 15 ani, provenind dintr-o familie destrămată şi crescute de bunica maternă. 

Cel care s-a ocupat în mod special de rezolvarea tuturor problemelor legate de acest proiect a fost chiar preşedintele în exerciţiu al clubului, Beno Goldstein.

„Cele două fetiţe sunt hipoacustice din naştere şi handicapul lor s-a agravat o dată cu trecerea timpului, încât în ultima vreme nu mai auzeau aproape de loc. Acum, după montarea protezelor, ele se simt excelent şi sunt fericite că pot duce o viaţă normală. Mai mult, pentru prima oară în viaţa lor vor putea să asculte în condiţii foarte bune colindele de Crăciun!”, a declarat preşedintele Clubului Rotary Buzău, Beno Goldstein.

Proiectul, a cărui valoare s-a ridicat la peste 120 milioane lei vechi, a putut fi realizat cu ajutorul Casei de Asigurări de Sănătate, al societăţii comerciale Clarfon, al Clubului Rotary Buzău, al rotarianului buzoian Costică Radu şi al firmei acestuia. 

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite