Buzău

articolul anterior articolul urmator

Cazuri nerezolvate în 2019 în Buzău: dispariţia unui tânăr în lacul Siriu şi spargerea casei unui cunoscut medic

0
14 Jan 2020 11:55:30
Autor: Iulian Bunila
Arhivă
Arhivă

Poliţiştii şi procurorii din Buzău au avut de rezolvat în 2019 mai multe cazuri complexe, unele dintre ele rămânând învăluite în mister. Un caz de moarte violentă produs în vară şi un furt din casa de vacanţă a unui medic par a fi pietre de încercare pentru anchetatori, până acum nefiind făcute reţineri.

La jumătatea lunii iulie 2019, cadavrul unei femei a fost descoperit pe raza comunei Gălbinaşi. Anchetatorii au aflat că victima fusese dată dispărută de fratele ei pe 20 iunie, însă căutările au fost zadarnice timp de aproape trei săptămâni.
 
Pe 17 iulie, un cadavru aflat în stare avansată de descompunere, acoperit cu frunze şi crengi, a fost găsit la marginea satului Tăbărăşti, iar două zile mai târziu a venit şi confirmarea că trupul neînsufleţit aparţine femeii care fusese dată dispărută. 
 
Necropsia a stabilit că moartea acesteia a fost violentă şi fusese cauzată de lovituri puternice în zona capului.
 
Aurica Anghel a fost văzută pentru ultima dată în seara zilei de 17 iunie. Ea trăia în concubinaj cu Marian Comănici, un bărbat din satul Tăbărăşti. 
 
Zile în şir, echipaje de poliţie şi jandarmerie, sprijinite de angajaţi ai Primăriei Gălbinaşi, au căutat-o pe femeie şi chiar ar fi trecut pe lângă cadavru. 
 
Cunoscută cu probleme psihice, aceasta primea o pensie de han­dicap şi mai câştiga din munca cu ziua. Ea s-ar fi lăudat pe la oamenii din sat că a strâns câteva zeci de milioane de lei vechi şi că îi poartă la ea, într-o legătură. Asupra cadavrului nu a mai fost găsită însă nicio sumă de bani.
 
Dosarul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, fiind schimbată încadrarea în omor, apoi în omor calificat. 
 
 
Unul dintre suspecţi este concubinul femeii, pe care anchetatorii l-au ridicat pentru audieri de la serviciul de gospodărire al Primăriei Gălbinaşi, acolo unde presta ore de muncă în folosul comunităţii în schimbul încasării ajutorului social. 
 
Un alt bănuit este un bărbat din Gălbinaşi care a mai fost condamnat, în trecut, pentru crimă. Se pare că bărbatul, care executase peste 25 de ani de închisoare, fusese eliberat de curând. Niciunul dintre suspecţi nu a fost până acum tras la răspundere.
 
La jumătatea lunii iulie, din locuinţa unui cunoscut medic din Buzău era furată o cutie de valori în care se aflau aproximativ 140.000 de lei şi bijuterii
 
Poliţiştii buzoieni sunt, din vara anului 2019, pe urmele unui grup de infractori care au spart casa de vacanţă din Pleşcoi a medicului Valentin Coleaşă. Hoţii care, cel mai probabil, au acţionat la pont au plecat cu obiecte scumpe şi caseta de valori în care medicul deţinea o sumă mare de bani. Prejudiciul se ridică la 150.000 de lei.
 
Vecinii din satul Pleşcoi (Berca) ai medicului Coleaşă spun că hoţii ar fi ştiut că în casă sunt mulţi bani şi diverse obiecte de valoare. 
 
 
Mai mult decât atât, se pare că au studiat zona înainte de lovitură, de vreme ce au pătruns în curte şi mai apoi în casă, fără să fie înregistraţi de camerele de supraveghere montate la vedere.
 
Spărgătorii au fost protejaţi şi de întunericul de pe stradă. Deşi casa medicului este perete în perete cu cea a vecinului şi în aceeaşi curte cu a tatălui său, nimeni nu a auzit vreun zgomot în noaptea spargerii. După ce au pus mâna pe caseta de valori, jefuitorii au ieşit pe unde au pătruns în locuinţă şi s-au făcut nevăzuţi spre albia râului Buzău. 
 
O cameră de supraveghere a unui vecin ar fi surprins scena în care trei indivizi cară seiful, iar al patrulea cercetează zona ca să nu fie văzuţi. ”Nişte profesionişti. Au lucrat cu mănuşi. Pe camera unui vecin se văd cei patru cum cară un obiect greu spre prundul gârlei”, spune unul dintre vecini. 
 
Doctorul Valentin Coleaşă a reclamat la poliţie spargerea şi le-a precizat anchetatorilor că, pe lângă suma de bani în lei şi valută, i-au fost furate şi bijuterii.
 
Poliţiştii au descoperit, în albia râului Buzău, seiful şi o parte din documente şi continuă cercetările.
 
Dispariţia unui tânăr, învăluită în mister
 
Un apel la 112 anunţa vineri seară, pe 13 septembrie 2019, în jurul orei 21.00, că un tânăr de 32 de ani din Făurei a căzut din barca sa în mijlocul lacului de acumulare de la Siriu. 
 
Imediat, spre locul indicat a fost dirijat un echipaj de pompieri de la staţia Mărunţişu în timp ce un altul a ajuns în zonă şi a ajutat ca zona să fie iluminată.
 
Pentru că nu l-au găsit vineri noapte, pompierii au reluat căutările sâmbătă, iar buzoienilor li s-au alăturat scafandrii de la ISU Braşov şi Vrancea.
 
 
De atunci, căutările au decurs anevoios din cauza razei mari indicate ca fiind zona posibilă în care s-a înecat tânărul, dar şi pentru că apa e foarte adâncă şi murdară, vizibilitatea fiind sub 5-6 metri.
 
Auraş Cherciu avea 32 de ani şi locuia în Făurei, judeţul Brăila. Era necăsătorit şi locuia cu mama sa, tatăl acestuia decedând cu câţiva ani în urmă. 
 
Bărbatul deţinea un service auto în oraş şi era un tânăr extrem de popular, cu un cerc foarte mare de prieteni cărora nu le vine să creadă că Auraş nu mai este.
 
Auraş Cherciu venise la Siriu alături de un prieten pentru a se plimba cu barca. În seara de 13 septembrie, brăileanul a urcat barca pe autoturismul său şi a pornit spre Siriu, alături de un prieten. Ajuns pe malul lacului, tânărul a lansat barca la apă, a pornit luminile şi a început să se plimbe pe lac. 
 
Rămas pe mal lângă maşină, prietenul său a observat, la un moment dat, că barca lui Auraş se roteşte în cerc. Bărbatul nu a stat nicio clipă pe gânduri, a pus mâna pe telefon şi a sunat la 112 pentru a anunţa că ceva nu este în regulă.
 
În timpul plimbării, bărbatul a luat un viraj strâns la stânga, moment în care i s-a blocat volanul. Tânărul a fost aruncat în apă şi, neavând vestă de salvare, s-a dus la fund în câteva secunde, într-o zonă în care apa poate atinge 80 de metri. Cu volanul blocat, barca s-a învârtit în cerc aproape trei ore, până când carburantul a fost epuizat. Pompierii au tras barca la mal şi au început căutările.
 
Zile în şir, scafandrii şi pompierii au continuat să caute trupul bărbatului în lac, însă fără niciun rezultat. ISU a oprit căutările, însă cazul figurează în continuare ca dispariţie. Tânărul poate fi declarat decedat abia după şapte ani.
 
Apropiaţii îşi conturează însă în minte cel mai negru scenariu. În mod normal, cadavrele înecaţilor ies la suprafaţă în 3-5 zile, dar în cazul lui Auraş au trecut patru luni. Oamenii se tem că trupul său ar putea fi prins pe fundul lacului, unde nimeni nu poate ajunge din cauza presiunii ridicate.
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările