Ce l-a împins pe un recidivist să revină în casa în care a omorât o femeie, cu peste un deceniu în urmă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bărbat de 36 de ani, din comuna buzoiană Scutelnici, care în 2009 a omorât-o pe preoteasa din localitate, a revenit zilele trecute în gospodăria în care a comis oribila faptă. El a fost condamnat în 2009 la 15 ani de închisoare pentru omor, dar a fost liberat condiţionat după zece ani de pedeapsă.

Poliţişti Secţiei rurale Smeeni au fost sesizaţi cu privire la comiterea unui furt din locuinţă, pe data de 19 ianuarie.

În urma activităţilor specifice desfăşurate, poliţiştii au depistat un bărbat în vârstă de 36 de ani, din Scutelnici, ca fiind autorul faptei.

Acesta este bănuit că, în seara de 18 ianuarie, ar fi pătruns prin efracţie într-o locuinţă de vacanţă din Scutelnici, de unde ar fi sustras o bicicletă, mai multe unelte de bricolaj, precum şi bunuri alimentare.

Prejudiciul a fost estimat la 2.000 de lei, fiind recuperat în proporţie de 50%  şi predat părţii vătămate, o femeie în vârstă de 34 de ani, din municipiul Bucureşti.

Faţă de bănuit a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate de poliţiştii Postului de poliţie comunal Scutelnici, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat. Ulterior, acesta a primit arest la domiciliu pentru 30 zile.

Casa din care bărbatul din Scutelnici a furat acum este aceeaşi în care, cu 11 ani în urmă, a ucis cu sânge rece o preoteasă care rămăsese văduvă de câţiva ani. Locuinţa aparţine acum fiicei acesteia.

Bărbatul din Scutelnici avea 26 de ani când a comis crima. Victimă a fost soţia unui preot, rămasă văduvă cu câţiva ani înainte, cu care individul ar fi intrat într-o relaţie. Bărbatul le-a spus anchetatorilor că a ucis-o pe femeie pentru că aceasta începuse să-l jignească. 

Tragdeia s-a produs la începutul lunii martie 2009, când tânărul a fost invitat de preoteasă acasă la ea pentru a-şi petrece seara împreună. După ce au ciocnit câteva pahare, femeia a început să îi facă avansuri, însă tânarul ar fi refuzat-o. 

Ar fi urmat un şir de jigniri din partea femeii, care l-au scos din sărite pe bărbat. Acesta s-a enervat, şi-a strâns victima de gât cu un batic după care i-a înfipt o foarfecă în spate. Femeia a murit pe loc, iar tânărul ca să şteargă urmele a dat foc patului în care zăcea cadavrul. 

După câteva ore, făptaşul s-a predat Poliţiei. El a fost condamnat în 2009 la 15 ani de închisoare pentru omor, dar a fost liberat condiţionat după zece ani de pedeapsă.

Citeşte şi:

Tineri fugiţi din izolare, sancţionaţi după ce au fost găsiţi într-o parcare. O ceartă între ei a atras atenţia unor poliţişti

„Biblia“ vaccinului anti-COVID, tradusă pe înţelesul oamenilor de către preoţi

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite